x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Borza: Cu sau fără Templeton, FP e acţionar la Hidroelectrica cu 20% şi creditor cu 47 de milioane de lei

Borza: Cu sau fără Templeton, FP e acţionar la Hidroelectrica cu 20% şi creditor cu 47 de milioane de lei

de Daniel Ionaşcu    |    10 Oct 2012   •   18:28
Borza: Cu sau fără Templeton, FP e acţionar la Hidroelectrica cu 20% şi creditor cu 47 de milioane de lei

Decizia Curţii de Apel de a anula numirea Franklin Templeton nu va avea efecte asupra insolvenţei Hidroelectrica, a declarat pentru Jurnalul Naţional Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar desemnat de instanţă pentru insolvenţa Hidroelectrica.

"Cu sau fără Franklin Templeton administrator, Fondul Proprietatea rămâne acţionar cu 20% şi creditor cu 47 de milioane de lei", a spus Borza. El a mai spus că în final Franklin Templeton va reveni ca administrator.

Curtea de Apel a dispus astăzi, într-o hotărâre irevocabilă, că hotărârile adunării generale prin care s-a modificat actul constitutiv al Fondului Proprietatea şi a fost numit ca administrator Franklin Templeton sunt nule.

×
Subiecte în articol: Frank Templeton Fondul Proprietatea