x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Boureanu, milionar din nimic şi afacerile sale evazioniste

Boureanu, milionar din nimic şi afacerile sale evazioniste

de Cristian Anton    |    15 Iun 2017   •   13:10
Boureanu, milionar din nimic şi afacerile sale evazioniste
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Una dintre explicaţiile comportamentului golănesc al lui Cristian Boureanu ar putea sta în falimentul afacerilor sale. Paradoxal, am putea spune, din moment ce fostul deputat PDL este milionar încă dinainte de 1989. Boureanu şi-a îngropat aproape toate firmele, iar puţinele care au supravieţuit au pierderi şi datorii impresionante. Ce atrage atenţia în istoricul business-urilor sale este apetenţa pentru cetăţeni arabi-fantomă, cărora le-a cedat firmele cu probleme, dar şi cesionări către români săltaţi ulterior în dosare de evaziune fiscală. Foarte interesant este şi faptul că, în campania prezidenţială din 2009, unul dintre arabii săi era pe lista celor mai importanţi sponsori ai candidatului independent Sorin Oprescu, în condiţiile în care Boureanu era un susţinător fervent al şefului său, Traian Băsescu.

Afacerile lui Cristian Boureanu sunt dubioase de la un cap la altul. Fostul politician şi-a lichidat aproape toate firmele, s-a asociat cu tot felul de evazionişti şi a ţepuit statul cu milioane de euro. Altipo Construct SRL, specializată în fabricarea articolelor din material plastic, avea la data când şi-a suspendat activitatea, în martie 2017, pierderi de 172.000 lei şi datorii de 400.000 lei. Myway Business Consulting SRL, profilată pe imobiliare, a raportat pentru anul trecut pierderi de 43.000 lei şi datorii de 1,7 milioane lei. CS Industrial Construct Management SRL, firmă de construcţii pe care o deţinea alături de fosta lui soţie, Valentina Pelinel, şi-a suspendat, de asemenea, activitatea, în aprilie 2017, deşi înregistrase anul trecut un profit de 100.000 lei. Anterior, societatea fusese trecută pe numele BS Optim Management SRL, a fratelui său, Sorin Boureanu, o firmă de comerţ cu datorii de 350.000 lei.

Irakieni de negăsit şi un evazionist feroce

Topanel SRL, o altă firmă controlată de Cristian Boureanu, şi-a schimbat denumirea în Topanel Metecno Trading SRL şi sediul din Bucureşti în Corbeanca, apoi în Learsi Old SRL şi mutată înapoi în Bucureşti, înainte de a fi radiată în 2012. Între timp, firma a fost cesionată pe numele a doi cetăţeni irakieni care nu au putut fi identificaţi de către autorităţile române. La fel, CS Line Management SRL a fost cedată de Boureanu în 2009 către Mihai Suciu şi George Octavian Lamoteşti. În 2010, Lamoteşti este prezentat de poliţişti ca fiind membrul unei grupări evazioniste care a preluat 853 de firme cu datorii la stat, cu un prejudiciu la buget de peste un milion de euro. Potrivit presei din acea vreme, înainte de a fi cedate unor afacerişti-fantomă, Topanel şi CS Line Management aveau datorii la stat de aproape nouă milioane de lei (echivalentul a două milioane de euro).

Boureanu stătea de-a dreapta lui Băsescu şi-l sponsoriza pe Oprescu

O soartă similară au avut Topanel Trading Panels SRL şi Estpan SRL, ambele cedate în 2010, în timp ce Best Credit Solutions SRL, fără activitate, a fost radiată în aprilie 2016.

În 2013, dădea faliment şi Ramplast Profile PVC, şi Armături SRL, cu datorii totale de 1,8 milioane lei, din care peste 1,2 milioane lei numai către compania de stat Oltchim SA Râmnicu Vâlcea.

O poveste extrem de interesantă se ascunde şi în spatele Ramplast Distribuţie Profile SRL, în prezent fără activitate, una dintre firmele prin care Cristian Boureanu a făcut afaceri cu termopane pe spatele Oltchim. În 2011, fraţii Boureanu treceau societatea pe numele persoanei juridice Mondo Star Caffe SRL, de asemenea fără activitate. Înfiinţată de Sorin Boureanu în 2010, Mondo Star Caffe SRL avea să fie cesionată în 2011 cetăţenilor egipteni Mohamed Ali Ali Mohamed şi Sherif Farouk Abdel Ghany Elsayad, proprietari în acte a câtorva sute de firme de apartament din România. În 2009, Sherif Farouk Abdel Ghany Elsayad, adică egipteanul lui Boureanu, apare ca administrator al firmei Rhino Group Technology SRL, fostă Beta Trading and Investment SRL, radiată după ce l-a sponsorizat cu 600.000 de lei pe candidatul independent la prezidenţiale Sorin Oprescu. O altă firmă, cu nume aproape identic, Beta Trading & Investment SRL, deţinută însă de un cetăţean libanez, a fost şi ea radiată după ce a donat aceeaşi sumă de 600.000 lei aceluiaşi Sorin Oprescu.

A câştigat la Loteria DNA

Coborând şi mai mult în timp, trebuie spus că Boureanu a intrat în politică în 1995, la 23 de ani, când s-a înscris în PNL, unde a ajuns secretar general înainte de a fi exclus din partid de către Călin Popescu Tăriceanu. A ajuns în PDL, formaţiune din partea căreia a fost deputat de Argeş între 2004 şi 2012. În 2008, Cristian Boureanu era prezentat ca cel mai tânăr milionar din politica românească. Tot în 2008, deputatul era audiat de DNA într-un dosar privind prejudicierea Loteriei Naţionale, pentru o serie de documente semnate de Boureanu în anul 2000, pe când se afla în Adunarea Generală a Acţionarilor a companiei de stat. Nu se mai ştie nimic de acest dosar.

Zambia, aurul şi milioanele

Cristian Boureanu s-a născut în Zambia, la Lusaka, pentru că părinţii săi, inginerii geologi Romeo şi Elena Boureanu, supervizau aici, în anii 70, exploatarea unui zăcământ de aur care a alimentat conturile Securităţii lui Ceauşescu timp de trei ani. Cu atâta aur la îndemână e de înţeles de ce Cristian Boureanu a fost milionar încă din fragedă pruncie, deşi el povestea, nonşalant, cum s-a umplut de bani muncind ca zilier în mina de aur a părinţilor, apoi din vânzarea de conserve şi ziare în Zambia. În ultima sa declaraţie de avere, din 2012, fostul deputat trecea 19 terenuri cu o suprafaţă totală de peste 100.000 de metri pătraţi în Bucureşti şi Ilfov, bijuterii, diamante, ceasuri etc. de 425.000 euro, un apartament în New York pe care îl închiria cu 5.000 de dolari pe lună, 19 conturi bancare şi cash de 35.000 de dolari şi 33.000 de euro, un milion de lei dividende de la Boureanu Ltd (un off-shore din Insulele Marshall), precum şi venituri salariale de 62.000 lei şi 36.000 de dolari. Ce-i drept, avea şi datorii de patru milioane de euro, la bănci, dar în special către Adriana Constantinescu (din câte se pare, nora defunctului miliardar Dan Grigore Adamescu), fratele său, Sorin Boureanu şi Victor Tatoiu (soţul Monicăi Tatoiu).

Fostul deputat Cristian Boureanu avea în 2008 o avere oficială, la vedere, de circa 13,5 milioane de euro.

Sorin Oprescu a fost sponsorizat la alegerile prezidenţiale din 2009 cu 1,2 milioane de lei de către două firme care duc la Cristian Boureanu, pe atunci susţinătorul fervent al lui Traian Băsescu.

 

 

 

×
Subiecte în articol: cristian boureanu