x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Budăi: Alocaţiile pentru copii se majorează de luni; plata aferentă lunii aprilie se va face în mai

Budăi: Alocaţiile pentru copii se majorează de luni; plata aferentă lunii aprilie se va face în mai

31 Mar 2019   •   22:11
Budăi: Alocaţiile pentru copii se majorează de luni; plata aferentă lunii aprilie se va face în mai

Majorarea alocaţiilor pentru copii intră în vigoare de luni, iar plata aferentă lunii aprilie se va face în mai, a declarat, duminică seara, pentru AGERPRES, ministrul Muncii, Marius Budăi.


"De mâine intră (în vigoare - n. r.) alocaţiile majorate pentru copii, dar se primesc în mai. Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai", a spus ministrul Muncii.

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern însă, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat.

"Ca urmare a deciziei Parlamentului României de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat prin Legea bugetului pe 2019, Ministerul Muncii a întocmit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care a fost aprobat în Guvern. Prin acest proiect am modificat Legea 61/1993 şi Legea 448/2006. Ordonanţa a fost adoptată dar, pentru a putea face plata alocaţiilor, avem nevoie ca domnul preşedinte să promulge legea bugetului de stat. Totuşi, pentru a nu ajunge să fim puşi în imposibilitatea de a aplica această Ordonanţa şi pentru a nu încălca Legea finanţelor publice, am modificat Ordonanţa pe articolul II şi am spus că va intra în vigoare începând cu drepturile aferente datei de 1 a lunii următoare celei la care se promulga Legea bugetului de stat", a explicat, în 20 februarie, Marius Budăi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului anunţa atunci că noile alocaţii vor fi de 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestor cursuri. De asemenea, alocaţia va fi de 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.

În februarie 2019 au beneficiat de alocaţie de stat 3.633.782 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti - 330.676 şi în judeţele Iaşi - 180.699, Suceava - 137.451 şi Bacău - 130.585.conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). AGERPRES

×
Subiecte în articol: Marius Budăi