x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bulgaria va construi o şosea care va lega România de Turcia

Bulgaria va construi o şosea care va lega România de Turcia

de Agerpres    |    09 Mai 2012   •   13:50
Bulgaria va construi o şosea care va lega România de Turcia

Guvernul de la Sofia a decis miercuri sa construiasca o sosea nationala care sa lege Romania de Turcia, traversand teritoriul Bulgariei, a anuntat ministrul bulgar al Dezvoltarii Regionale, Liliana Pavlova, dupa cum informeaza AFP.

Potrivit oficialului bulgar, investitia necesara pentru aceasta artera cu o lungime de 300 de kilometri va fi cuprinsa intre 500 de milioane si un miliard de euro, iar concesionarea constructiei a fost deja abordata in discutiile cu investitori din Qatar, China si Oman.
Ministrul de stat pentru Afaceri Externe al Qatarului, Khaled al-Attiyah, a declarat saptamana trecuta la Sofia ca tara sa este interesata de acest proiect si a subliniat potentialul Bulgariei ca tara de tranzit intre Est si Vest.

In fiecare zi, circa 7.000 de vehicule, in majoritate tiruri si camioane, traverseaza Bulgaria din orasul Ruse pana la postul de frontiera cu Turcia Kapitan-Andreevo, o parte din traseu cuprinzand traversarea Muntilor Balcani.

Bulgaria incearca sa profite de fondurile europene pentru a-si moderniza infrastructura invechita, ea dispunand in prezent de numai 500 de kilometri de austrazi.


×
Subiecte în articol: romania turcia bulgaria sosea