x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie "Bunica", data la pret de fata mare

"Bunica", data la pret de fata mare

01 Noi 2004   •   00:00

BUSINESS

Americanii de la Cargill preiau fabrica de ulei de la Podari, afacere aflata in pierdere, dar cu potential si renume.

Se vinde "Bunica" pe 30 milioane de dolari

Preluare - Uleiul unge afacerile americanilor de la Cargill

Americanii preiauo afacere aflata in pierdere, dar cupotential si renume. Noul proprietareste una dintre cele mai mari companiide comercializaresi prelucrare indomeniul agricolla nivel mondial.
ADRIAN MIHAI

Click pentru a mari imaginea
INVESTITIE. Uleiul alimentar este o afacere care a inceput sa atraga tot mai multi mari "jucatori" din strainatate
Cargill a ajuns la un acord de principiu referitor la cumpararea unui pachet majoritar de actiuni ale companiei Olpo Podari, ce are ca domeniu de activitate prelucrarea semintelor de floarea-soarelui, rafinarea si imbutelierea uleiului.

APROBARI. Acordul s-a incheiat cu firma Topway, compania proprietara, prin actionarii acesteia, urmand sa fie supus aprobarilor obligatorii prevazute de autoritatile romane. "Speram ca intelegerea se va incheia in urmatoarele saptamani", a declarat Doru Stanescu, actionar la Topway. "Olpo este una dintre cele mai respectate companii din acest domeniu, avand un personal cu foarte buna pregatire profesionala, excelente capacitati de productie si un brand cunoscut de ulei imbuteliat", a declarat Rod Sanderson, director general al Cargill Romania.

DATORII. Conform unor surse din industria uleiurilor, valoarea totala a tranzactiei se va ridica la aproximativ 30 milioane de dolari. Suma include pretul pachetului de actiuni reprezentand 51% din capitalul social al Olpo, dar si datoriile restante ale societatii determinate, in principal, de investitiile la fabrica de la Podari. Compania produce ulei imbuteliat sub doua marci, una premium, "Bunica", si una locala, "Olpo". Olpo are peste 600 de angajati si detine capacitati de productie de ultima ora - una in Podari si alta in Craiova.

Majoritatea semintelor oleaginoase folosite de Olpo sunt cultivate local, iar cea mai mare parte a productiei de ulei rezulta din procesarea semintelor de floarea-soarelui.

EXTINDERE. Compania finalizeaza in acest moment construirea unei noi linii de prelucrare a semintelor, folosind ultima tehnologie, cu o capacitate suplimentara de 600 tone seminte de floarea-soarelui zilnic, boabe de soia si seminte de rapita. Aceasta linie va mari capacitatea zilnica de procesare a fabricii la circa 1.200 tone, fapt ce o va face sa fie una dintre cele mai mari fabrici de ulei din sud-estul Europei.

PIONIERI. Topway Industries a fost infiintata in 1994, iar in anul 1995 a pus in functiune prima sa unitate de productie pentru margarina si grasimi vegetale din Romania.

ISTORIE. In anul 1997, compania a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al societatii producatoare de ulei de floarea-soarelui si soia Ultex Tandarei. Topway Industries a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 31,1 milioane de euro si a inregistrat pierderi nete de 4,7 milioane euro si datorii totale de 30,8 milioane euro.
LIDER
Compania este prezenta la noi din 1996, prin intermediul filialei Cargill Agricultura SRL. In Romania, grupul american detine, din luna ianuarie a acestui an, Comcereal Alexandria, o fabrica de nutreturi combinate, precum si o retea de silozuri in judetele Teleorman, Giurgiu, Ialomita si Galati. Cu peste 100.000 de angajati in 59 de tari, Cargill este una din cele mai mari companii de comercializare si prelucrare in domeniul agricol la nivel mondial.
×
Subiecte în articol: economic