x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

25 Feb 2019   •   12:00
Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa de luni în creştere, iar indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 15 companii, a înregistrat o apreciere de 0,67%, după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Valoarea totală a schimburilor era de peste un milion de lei (216.837 euro).

Indicele BETPlus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o apreciere de 0,61%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era în urcare cu 0,42%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în creştere cu 0,51%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,54%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, înregistra o apreciere de 0,19%.

Cele mai mari scăderi ale valorii acţiunilor le înregistrau companiile Alro (-5,24%), Romcarbon (-2,22%) şi Electromagnetica (-1,45%).

În creştere erau acţiunile Artego (+8,26%), UAMT (+5,63%) şi Antibiotice (+2,49%). AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa