x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BUSINESS/Info - 12 octombrie 2004

BUSINESS/Info - 12 octombrie 2004

12 Oct 2004   •   00:00
MICROCREDITE. La sfarsitul primului semestru, prin programul de microcredite, din cadrul proiectului "Inchiderea minelor si atenuarea impactului social", au fost acordate 1.015 finantari cu o valoare totala de 1.745.680 USD. Valoarea medie a unui imprumut a fost de 1.720 USD. Programul constituie prima faza a unei strategii pe termen lung de restructurare a sectorului minier din Romania, pentru eliminarea subventiilor si asigurarea viabilitatii pe termen lung a sectorului minier. Se asteapta ca pe parcursul acestui proiect sa fie oferite 2.000 de microcredite. Componenta de "Atenuare a Impactului Social" este derulata de Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere.

EXTINDERE. BRD - Groupe Societe Generale are, potrivit directorului general Patrick Gelin, un plan de dezvoltare a retelei teritoriale ce prevede deschiderea a inca peste 100 de mici unitati pana la sfarsitul anului 2005. Noile agentii sunt mici unitati, plasate in functie de necesitati atat stradal, cat si in interiorul unor institutii precum universitati si ministere sau in centre comerciale. Ele sunt organizate sub forma unui "ghiseu universal".

CREDITE IPOTECARE. Banc Post ar putea primi de la BERD o linie de credit in valoare de 15 milioane de euro pentru acordarea de finantari in regim ipotecar persoanelor fizice pentru achizitia, constructia sau repararea de locuinte. Proiectul ar putea primi aprobarea conducerii BERD dupa analiza programata la 19 octombrie. Banca romaneasca va acorda imprumuturi denominate in diferite devize, in functie de solicitarile clientilor.

ACHIZITIE. BERD ar putea investi 100 milioane euro pentru achizitia unui pachet de pana la 4% din actiunile Raiffeisen International Bank, holding prin care banca austriaca Raiffeisen isi desfasoara activitatea in Europa Centrala si de Est. Fondurile vor fi utilizate de beneficiar pentru extinderea operatiunilor curente, finantarea de noi achizitii si investitii, precum si pentru dezvoltarea sistemelor informatice, dezvoltarea produselor si a canalelor de distributie, in special la nivelul fiecarei tari.

×
Subiecte în articol: economic