x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Calea ferată este în colaps financiar

Calea ferată este în colaps financiar

de Elena Stan    |    30 Sep 2010   •   00:00

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, continuă discuţiile cu sindicatele feroviare în vederea eficientizării companiilor de cale ferată prin disponibilizări, absorbţia fondurilor europene şi reducerea cheltuielilor.

Deşi sindicatele au obţinut reducerea şomajului tehnic pentru cei 15.000 de salariaţi ai CFR Călători, de la 60 de zile, cât era iniţial, la doar 30, restructurarea companiilor feroviare nu este exclusă. "Continuarea programului de restructurare este singura şansă de salvare a companiilor şi, oricât de dureroase ar fi disponibilizările de personal, riscul ca aceste companii să intre în faliment este foarte mare, având în vedere actuala situaţie de colaps financiar la calea ferată. Dacă aceste companii ar intra în faliment, am fi nevoiţi să disponibilizăm tot personalul de la calea ferată, nu doar câteva mii", a declarat Boagiu.

Pentru redresarea companiilor, Boagiu pune accent pe investiţii, pe reducerea cheltuielilor şi pe o mai bună colectare a veniturilor, în conformitate cu ţintele prevăzute în acordul semnat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Boagiu a schimbat mandatele directorilor generali ai companiilor din subordine, astfel încât aceştia să fie răspunzători pentru atingerea ţintelor de eficientizare a societăţilor.

×
Subiecte în articol: economic