x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CARDURI DE CREDIT / Pierderi de 137 miliarde de dolari

CARDURI DE CREDIT / Pierderi de 137 miliarde de dolari

01 Noi 2008   •   00:00

Restaurantele, băncile şi companiile aeriene din Rusia au început să refuze plăţile cu cardul de credit deoarece din cauza crizei financiare se preiau în sistem datorii care n-ar putea fi plătite.



Potrivit The Telegraph, deja câteva restaurante din centrul Moscovei refuză plăţile cu cardul din cauza crizei de li­chi­ditate fără precedent de la ultima criză financiară care a lovit Rusia în urmă cu 10 ani. În plus, magazinele care comercializează electronice şi telefoane mobile nu mai acceptă nici ele carduri de credit din lipsă de lichiditate. Automatele Sberbank, cea mai mare bancă de stat din Rusia nu mai ac­cep­tă carduri de credit emise de alte bănci. Aeroflot, cea mai mare companie aeriană rusă, nu a acceptat plăţi cu cardul pentru contravaloarea zborurilor decât de la câteva bănci.

PREŢUL OPTIMISMULUI
Cardurile de credit sunt următorul segment financiar care va fi apucat de frisoane după creditele subprime şi asi­gu­ră­rile împotriva neplăţii clienţilor. Aşa cum creditele subpri­me au fost date clienţilor care nu îşi permiteau, relaxarea fiscală din ultimii din SUA a făcut ca băncile să împartă în stânga şi în dreapta cu carduri de credit. Pentru 2008, cardurile de credit vor aduce pagube emi­ten­ţi­lor în valoare de 41 de miliarde de dolari, sumă care va creşte consistent în 2009 până la 96 de miliarde de dolari. Temerile sunt justificate având în vedere că întreaga piaţă a cardurilor de credit din SUA totalizează 950 de miliarde de dolari, mai mult decât planul de salvare al lui Henry Paulson, secretarul american al Trezoreriei.

Aceste lovituri directe vor genera la rândul lor un nou val de pierderi pe piaţa de 365 de miliarde de dolari a instrumentelor financiare complexe, bazate pe datoriile cardurilor de credit. Pierderile pot părea mici, dar acestea pot fi mult mai dureroase, deoarece majoritatea cardurilor nu sunt securizate pentru caz de neplată.

×
Subiecte în articol: economic credit