x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cardurile trec pe CIP

Cardurile trec pe CIP

de Daniela Ivan    |    05 Feb 2010   •   00:00
Cardurile trec pe CIP

Băncile vor fi obligate ca până în 2011 să plătească o penalitate de un eurocent pentru fiecare card fără cip pe care-l au în portofoliu. Doar 20% din cardurile emise în România sunt cu CIP.



O directivă a Comisiei Europene emisă în decembrie 2009 obligă băncile să treacă cardurile la tehnologia cu CIP până la finele lui 2011. Potrivit SEPA-Regions EMV Migration Complier, se creează zona unică de plăţi în zona euro prin sistemul Europay MasterCard Visa. Altfel, instituţiile finanţatoare vor plăti penalizări de un eurocent pentru fiecare card fără microcip.

Cum amenda este destul de mică în comparaţie cu costul de emitere al unui card cu CIP (doi-trei euro), este de aşteptat ca băncile să schimbe din mers cardurile cu bandă magnetică, pe măsură ce acestora le va expira perioada de valabilitate. Majoritatea băncilor procedează astfel, însă există şi instituţii financiare care au anunţat că îşi vor trece în totalitate portofoliul la noul sistem. "Vrem să transferăm tot portofoliul de carduri de circa 150.000 în carduri cu CIP şi sperăm ca după a doua jumătate a lui 2010 să încheiem această procedură", a declarat Adrian Chichita, director executiv adjunct al OTP Bank România, divizia retail. În prezent, sub 20% din cardurile emise în România sunt cu CIP.

BENEFICIILE MICROPROCESORULUI
Este un card bancar de credit sau de debit care are încorporat un microcip, însă păstrează şi banda magnetică (vechea tehnologie) pentru a permite utilizarea şi la comercianţii care nu au un terminal care să citească CIP-ul. Aproximativ 95% din reţeaua de bancomate (ATM-uri) acceptă deja carduri cu CIP, însă doar la jumătate din POS-urile comercianţilor au fost modernizate pentru a accepta noile carduri.

Noua tehnologie, denumită EMV (Europay MasterCard Visa), are câteva beneficii, precum o siguranţă sporită împotriva tentativelor de fraudă (cardurile cu cip nu se pot copia, cum se întâmplă cu banda magnetică), realizarea mai rapidă a tranzacţiilor la comercianţi, precum şi posibilitatea de a se oferi servicii suplimentare, ce pot fi stocate în memoria cardului "inteligent". Un alt avantaj este acela că pot fi realizate tranzacţii offline cu sume mici.

De exemplu, posesorul unui card cu bandă magnetică aflat la cumpărături atunci când banca are oprit sistemul pentru verificări nu poate face plata şi este nevoit să renunţe la cumpărături dacă nu are bani în portofel. În schimb, dacă are un card cu cip poate face plata fără probleme.

Cip-ul permite executarea tranzacţiilor fără a lua contact cu banca emitentă pentru autorizarea plăţii. Băncile vor putea să-şi reducă cheltuielile legate de serviciile de telecomunicaţii, în condiţiile menţinerii siguranţei plăţilor, pentru că CIP-ul inteligent va permite efectuarea de plăţi ieftine fără a se mai lua legătura cu banca emitentă pentru confirmarea plăţii.

×
Subiecte în articol: economic bănci carduri cip