x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Care sunt restanţele României în acordul cu FMI

Care sunt restanţele României în acordul cu FMI

de Daniel Ionaşcu    |    27 Ian 2013   •   18:24
Care sunt restanţele României în acordul cu FMI
Sursa foto: Agerpres
Negocierile se prelungesc din cauza privatizărilor şi a managementului privat din companiile de stat
Negocierile cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) se prelungesc după ce autorităţile nu au ajuns la un acord cu reprezentanţii instituţiei din cauza companiilor energetice.
În fapt, acestea sunt şi cauza principală pentru care România a solicitat o amânare cu două luni în acordul cu FMI. Astfel, înţelegerea iniţială din 2011, care urma să fie încheiată în aprilie 2013, se va finaliza cel mai probabil în iulie, când ar urma să fie programată o ultima şedinţă de evaluare în board-ul instituţiei.

Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a discutat sâmbătă timp de cinci ore la sediul Ministerului Finanţelor cu delegaţia FMI despre forma finală a scrisorii de intenţie în privinţa sectorului energetic, însă a afirmat la finalul întâlnirii că va mai fi nevoie de o nouă discuţie "luni sau în zilele următoare", scrie Agerpres.
"Noi trebuie să ne facem temele foarte bine. Din păcate, până acum nu ni le-am făcut şi este timpul ca ceea ce ne angajăm să şi respectăm. Trebuie să luăm măsuri pentru eficientizarea tuturor unităţilor din sectorul energetic", a mai afirmat oficialul. Autorităţile române vor efectua, astfel, concedieri în companiile de stat cu pierderi, precum cele din sectorul mineritului. Concomitent, România îşi asumă din nou introducerea managementului privat la Romgaz, Nuclearelectrica şi Transgaz, în vreme ce Electrica va fi privatizată.

"Greaua moştenire"
În luna august 2012, Daniel Chiţoiu - pe atunci titular al portofoliului Economiei, acum ministru de Finanţe - declara că România a stabilit cu misiunea FMI ca managementul privat să fie implementat până la finele lui 2012 la companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz şi Romgaz. "Legat de managementul privat, ne-am asumat ca, până la sfârşitul lunii septembrie şi respectiv sfârşitul lunii august, să avem managementul profesionist implementat la Electrica Furnizare, la Complexul Energetic Oltenia şi, de asemenea, pentru compania Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz şi Romgaz să avem implementat managementul profesionist până la sfârsitul anului", afirma oficialul la ieşirea de la discuţiile cu FMI. Hidroelectrica nu a ieşit încă din insolvenţă, în vreme ce nicio companie din cele menţionate nu are directori privaţi.

Eşecuri şi amânări
România a bifat deja trei eşecuri în programul de privatizări: listarea a 9,8% din Petrom şi vânzarea Oltchim şi CupruMin. De asemenea, are la activ numeroase amânări: Transgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica erau programate pentru listarea unor pachete minoritare în 2012, însă acestea nu s-au derulat. Concomitent, şi Romgaz era pe listă pentru listare la finele lui 2012, însă procedurile s-au amânat pentru martie 2013, termen până la care trebuie să îşi termine evaluarea zăcămintelor. În fine, tot pentru acest an sunt programate privatizarea Electrica Furnizare şi listarea celor trei filiale de distribuţie. În toamnă au mai rămas în impas şi privatizarea majoritară la CFR Marfă şi a unui pachet de 20% din Tarom.

Consumatorul vulnerabil, stabilit în aprilie
Legea privind consumatorul vulnerabil va fi definitivată până la sfârşitul lunii aprilie, a declarat sâmbătă şi Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii. Aceasta vizează categoriile de populaţie care vor fi afectate de creşterea preţurilor în urma dereglementării pieţei energiei. Discuţiile privind această lege trenează şi ele din vara anului trecut, din cauză că FMI vrea ca un procent cât mai mic din populaţie să primească ajutoare. Acest lucru ar afecta, însă, pătura săracă a populaţiei.

Mihai Tănăsescu, fostul reprezentant al României la FMI şi actual vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), declara recent că o prelungire a acordului este mai mult decât necesară pentru ca ţara noastră, cu condiţia ca autorităţile să pună în practică măsurile la care se vor angaja.

×
Subiecte în articol: FMI acord fmi