x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cazul Sima: Şantaj cu tranzacţii bursiere în presa centrală

Cazul Sima: Şantaj cu tranzacţii bursiere în presa centrală

de Daniel Ionaşcu    |    11 Oct 2012   •   17:24

Cazul Sima devine din ce în ce mai spectaculos, pigmentat cu şantaje în presa centrală şi ameninţări privind devoalarea unor tranzacţii. Protagonişti sunt Cristian Sima, care controla WBS Holding - firmă înregistrată în Insulele Virgine- şi care realiza tranzacţii pe bursele externe, şi Florian Goldstein, zis şi Make, proprietarul ziarului Bursa.

În luna septembrie, ziarul Bursa a realizat un interviu cu Sima. Acesta a ameninţat atunci că va face publice toate tranzacţiile realizate în numele lui Make, pe Hotnews. La acest portal Sima a fost acţionar minoritar dar şi-a vândut acţiunile recent lui Răzvan Corneţeanu.

Astăzi Make spune că, deşi legislaţia nu-i interzice să investească, a stabilit "ca principiu pentru întreaga conducere a redacţiei şi pentru comentatorii pieţei noastre de capital, considerând că, astfel, ne asigurăm moralitatea actului jurnalistic, pentru că nu o dată, dobândim informaţie semnificativă înaintea actorilor pieţei. Este o regulă internă. Nu ne-a impus-o nimeni din afară. Contractul meu cu WBS nu încalcă principiul, în nici un fel - repet, este un cont discreţionar, pentru derivate de pe alte pieţe decât a noastră”, a declarat Make.

Anterior, Bursa a scris că un client al WBS a încercat să retragă bani dintr-un cont discreţionar şi nu a putut fi plătit. În corespondenţa purtată de ziar cu WBS România, aceasta din urmă spune că nu oferă conturi discreţionare.

×
Subiecte în articol: Sibex Cristian Sima