x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce măsuri economice au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19

Ce măsuri economice au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19

06 Apr 2020   •   19:39
Ce măsuri economice au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19
Sursa foto: pixabay.com

Toate studiile publicate în ultima vreme sugerează că pandemia COVID-19 va aduce recesiune economică și, din păcate, primele efecte se văd deja: companiile încep să aibă dificultăți în executarea contractelor, unele au fost nevoite să își trimită angajații în șomaj tehnic și, cel mai rău, unele au decis să își închidă activitatea. În acest context, statele din întreaga lume sunt forțate să vină cu măsuri concrete care să ajute companiile și să le ghideze printr-un plan de acțiune prompt.

 

Măsurile întreprinse de România par să fie destul de similare cu cele luate la nivelul altor state membre ale Uniunii Europene. În analiză sunt luate în considerare câteva dintre ele, cu mențiunea că fiecare dintre țările prezentate mai jos implementează și alte măsuri, unele deja anunțate și publicate, altele la care încă se lucrează la clarificări și reglementări.

 

Austria a anunțat implementarea unei scheme de ajutor de stat ce ar urma să ofere 4 miliarde de euro pentru companiile care și-au diminuat veniturile ca urmare a pandemiei. Se are în vedere și implementarea unei scheme de finanțare a companiilor cu operațiuni în Austria.

 

S-a adoptat măsura posibilității reducerii programului de lucru la 10% din timpul de lucru anterior (deci până la 90%) pe parcursul a 3 luni. Angajatul are dreptul la continuitatea remunerării, în valoare de 80 până la 90% din remunerația netă anterioară (rata netă de compensare), care trebuie plătită de angajator. Cu toate acestea, angajatorul suportă doar costurile pentru orele efectiv lucrate în timpul muncii de scurtă durată (de exemplu, dacă angajatul lucrează doar 10%, angajatorul suportă costuri în valoare de 10% din rata netă de compensare). Suma reprezentând diferența dintre plata pentru orele lucrate și rata netă de compensare va fi compensată de AMS (Agenția Națională a Forței de Muncă). Astfel, există un sprijin financiar puternic din partea AMS, care va ajuta angajatorul să mențină contractele de muncă.

 

Și Finlanda a anunțat o serie de măsuri în contextul pandemiei, mai exact, contribuabilii pot solicita o extensie pentru depunerea declarațiilor privind impozitul pe profit sau aceștia pot solicita anumite modalități de plată pentru impozitele aferente. Similar cu măsurile implementate de alte state, nu se vor percepe sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a declarațiilor de TVA. O altă măsură importantă este aceea a reducerii contribuției sociale la nivel de angajator cu 2,6%, măsură ce va fi pusă în aplicare cel târziu la 1 iunie 2020 și va fi valabilă până la 31 decembrie 2020.

 

Franța oferă, la rândul ei, amânări de la plata taxelor și a contribuțiilor sociale, precum și credite fiscale pentru întreprinderile afectate (reducerea suplimentară a impozitelor pentru întreprinderile afectate direct). De asemenea, oferă sume de bani pentru IMM-uri și a fost anunțată și intenția de a se asigura plăți către angajații care nu pot lucra de acasă.

 

Germania asigură împrumuturi de până la 1 miliard de euro care pot fi accesate pe o perioadă mai mare de 5 ani, fie sub 5 ani sau pe o perioadă nespecificată, de companii mari, IMM-uri și persoane fizice autorizate, împrumutul maxim echivalând cu 25% din veniturile din 2019 sau de două ori costurile cu personalul, luând în considerare necesitățile de finanțare pe o perioadă de 18 luni pentru companiile mici și mijloci și de 12 luni pentru companiile mari. În ceea ce privește salariații, statul oferă finanțare de până la 67% din salariul net și sunt impuse plafoane pentru angajații cu salarii mari.

 

Italia, țara cea mai afectată de pandemie, a autorizat un moratoriu care vizează inclusiv ipotecile. Oferă asistență pentru plata serviciilor și a adoptat amânarea tuturor plăților pentru utilități (apă, gaz și electricitate) până la 30 aprilie. În plus, dobânda pentru IMM-uri este redusă timp de 12 luni și se are în vedere amânarea plății taxelor.

 

Olanda a propus amânarea plății impozitelor, fără să perceapă penalități pentru neplată în perioada următoare. În anumite situații, penalitatea de declarare cu întârziere este redusă de la 4% sau 8% (cazuri speciale), la 0,01%. Pentru companiile cele mai afectate, cele care au o reducere a cifrei de afaceri mai mare de 20%, sunt oferite fonduri ce acoperă până la 90% din salariile angajaților (în funcție de reducerea cifrei de afaceri). Acest ajutor de stat este disponibil pe o perioadă de 3 luni, cu opțiunea de a se putea prelungi cu încă 3 luni. Bugetul de stat este majorat de la 400 de milioane de euro, la 1,5 miliarde de euro.

 

Portugalia a introdus o linie de credit în valoare de 3 miliarde de euro pentru companiile afectate de COVID 19 (o companie poate beneficia de până la 1,5 milioane de euro). Companiile afectate de criză, care nu își concediază angajații, pot declanșa o disponibilizare simplificată, mai exact angajații vor primi 2/3 din salariu (70% plătite de stat și 30% de către angajator).

 

Spania a introdus un plan de stimulare a economiei ce are un buget de 18,23 miliarde de euro și a suplimentat bugetele administrațiilor locale (1 miliard de euro) și ale serviciilor sociale (25 miliarde de euro). În plus, s-au introdus amânări de 3 luni la plata impozitelor. Pentru sectorul turistic este prevăzut un buget de 400 milioane de euro.

 

Din Spațiul Economic European, Norvegia a introdus o măsură referitoare la impozitul pe profit, astfel încât companiile care înregistrează pierderi în 2020 le pot compensa cu profiturile din 2018 sau 2019. S-a amânat data la care se face plata celei de-a doua tranșe a impozitului pe profit, din 15 aprilie 2020, până la 1 septembrie 2020 și plata contribuției de securitate socială a angajatorilor, din 15 mai, până pe 15 august 2020. Alte măsuri avute în vedere vizează TVA, și anume reducerea temporară a cotei de TVA pentru transportul de călători, cazare și muzee (de la 12% la 8%, până la 31 octombrie 2020) și amânarea datei pentru plata TVA (din 14 aprilie, pentru 10 iunie). În plus, s-a introdus o schemă de garanții de stat pentru noi împrumuturi bancare pentru întreprinderile mici și mijlocii care suferă pierderi ca urmare a Covid-19. Zilele plătite pentru îngrijirea copiilor mici sunt dublate la 20 de zile (angajatorii trebuie să plătească 3 zile, iar statul plătește restul).

 

Și România a implementat o serie de măsuri asemănătoare precum:

  • bonificația pentru plata anticipată a impozitului pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
  • amânarea plății TVA în vamă pentru importatorii de kituri de testare, medicamente și echipamente de protecție pentru COVID-19;
  • amânarea de la 31 martie, la 30 iunie 2020, a termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, pentru impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport, precum și a termenului pentru acordarea bonificației pentru plata anticipată;
  • nu se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente după data intrării în vigoare a OUG 29/21.03.2020, neachitate până la expirarea unui termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență, respectiv 16 mai 2020;
  • modificarea valorii plăților parțiale anticipate pentru contribuabilii care declară impozitul pe profit anual – Art. VIII din O.U.G. nr. 29/2020. Contribuabilii pot efectua plățile parțiale datorate în anul 2020 la valoarea profitului calculat pe primul trimestru al anului curent;
  • indemnizațiile de șomaj tehnic se vor putea deconta din bugetul asigurărilor de șomaj, în limita a 75% din câștigul salarial mediu brut (5.429 lei), pentru angajatorii care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial pe perioada stării de urgență;
  • zile libere acordate părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, pentru toate zilele lucrătoare de pe durata stării de urgență cu o indemnizație de 75% din salariul brut lunar, dar nu mai mare de 75% din salariul mediu brut lunar la nivel național;
  • ajutor pentru IMM-uri sub formă de amânări la plată pentru serviciile de utilități: electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și internet și plata chiriei precum și garanții de stat pentru credite și alte granturi.

 

Observăm astfel că statele europene oferă sume importante pentru a sprijini companiile în dificultate și, suplimentar, vedem și alte măsuri care au scopul de a minimiza riscul unei crize economice (amânarea plății taxelor, neperceperea de dobânzi și penalități de întârziere, reduceri temporare de taxe, măsuri pentru cele mai afectate sectoare, șomaj tehnic).

 

Deși, în acest moment, cel mai important lucru este să fim sănătoși, nu trebuie să ignorăm faptul că această pandemie va afecta nu numai fizicul, ci și moralul societății. De aceea, trebuie să venim cu soluții fiabile, iar pentru a le avea este important să fie păstrat în continuare un dialog constant între principalii jucători: autorități, mediul de business și asociațiile profesionale. Și, în același timp, să urmărim care sunt măsurile pe care statele lumii le gândesc pentru perioada de după criză.

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

×
Subiecte în articol: Covid-19