x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce se va intampla cu preţul gazelor naturale până în 2021

Ce se va intampla cu preţul gazelor naturale până în 2021

19 Iul 2018   •   06:56
Ce se va intampla cu preţul gazelor naturale până în 2021

Preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021, potrivit unui proiect de hotărâre publicat de Ministerul Finanţelor Publice. 

 

"Pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru sectorul de gaze naturale din Romania şi stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Energiei s-au întâlnit miercuri, 18 iulie, la sediul MFP, pentru a analiza posibilitatea instituirii unor forme de control al preţurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021. Pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creştere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze preţul gazelor naturale", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ. 

Potrivit iniţiatorilor, proiectul are impact pozitiv prin stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, generată de poziţia dominantă a celor doi mari producători care au cotă de piaţă, fiecare de peste 46% şi împreună de 95% (Romgaz, cu o cotă de 48,88% şi OMV Petrom - 46,08% din total producţie). 

Începând cu 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare a gazelor naturale din producţie internă, acesta stabilindu-se în cadrul pieţei concurenţiale prin contracte liber negociate cu furnizorii şi clienţii finali pe baza cererii şi a ofertei. 

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG, preţul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată, în perioada aprilie 2017 - august 2018, a evoluat de la 70,93 lei la 77,72 lei. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată la 31 martie 2019 va fi de 80,25 lei/MWh. 

Preţul gazelor naturale din import este stabilit pe piaţa concurenţială prin negociere liberă între importatori şi furnizorii de gaze naturale din România. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale din import la 31 martie 2019 va fi de 94,58 lei/MWh. AGERPRES

×