x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce spune Teodorovici despre recapitalizarea CEC Bank

Ce spune Teodorovici despre recapitalizarea CEC Bank

29 Oct 2019   •   13:58
Ce spune Teodorovici despre recapitalizarea CEC Bank

Ministrul interimar al finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a salutat miercuri decizia Comisiei Europene, prin care se atestă faptul că majorarea capitalului social al CEC Bank cu 940 milioane de lei nu se încadrează în categoria măsurilor de ajutor de stat, informează un comunicat de presă al MFP.

Executivul comunitar a ajuns la concluzia că recapitalizarea CEC Bank va fi realizată în condiţiile pieţei şi, prin urmare, nu implică niciun ajutor de stat în favoarea băncii în sensul normelor UE, scrie Agerpres

"După decizia promovării Bursei de Valori Bucureşti la statutul de piaţă emergentă secundară, decizia Comisiei Europene prin care se atestă faptul că majorarea capitalului social al CEC Bank ce urmează a fi efectuată de către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu este o măsură de ajutor de stat, este o nouă decizie istorică pentru sectorul financiar-bancar românesc, dar şi pentru companiile româneşti", a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul interimar al Finanţelor a subliniat că a susţinut creşterea potenţialului CEC Bank pentru a da posibilitatea economiei naţionale de a avea o sursă de creditare solidă, adăugând că, graţie suportului tehnic al BNR şi al Consiliului Concurenţei, Ministerul Finanţelor Publice a reuşit să demonstreze Comisiei Europene faptul că statul român acţionează ca un investitor privat prudent.

"Prin această măsură se urmăreşte atât susţinerea creşterii intermedierii financiare a CEC Bank, cât şi modernizarea infrastructurii tehnologice în linie cu dezvoltările pieţei şi a mediului concurenţial, banca devenind astfel o instituţie mai modernă, mai competitivă pe piaţă, care să susţină economia României", a precizat Teodorovici.

CEC Bank, în prezent a şaptea bancă din România, este deţinută integral de statul român din 1864.

Comisia Europeană a anunţat, marţi, că a constatat că planurile României de a injecta capital în valoare de 200 de milioane euro în CEC Bank, care este deţinută integral de stat, nu implică acordarea unui ajutor de stat.

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, dacă un stat membru intervine în aceleaşi condiţii în care ar interveni un investitor privat şi este remunerat pentru riscul asumat într-un mod pe care l-ar accepta un investitor privat, o astfel de intervenţie nu constituie ajutor de stat.

Evaluarea de către Comisie a planului de afaceri prezentat de România a arătat că injecţia de capital în valoare de 200 de milioane euro în CEC Bank ar genera un randament al investiţiei pentru statul român (în calitate de acţionar unic al băncii), în conformitate cu condiţiile pieţei. Planul de afaceri prevede, mai ales, o sporire a activităţilor de creditare şi a cotei pe piaţă a depozitelor, o mai mare eficienţă şi niveluri solide de capital.

Pe această bază, Comisia a putut concluziona că recapitalizarea CEC Bank de către România urma să fie realizată în condiţii pe care le-ar accepta un investitor privat şi că măsura nu a implicat, aşadar, niciun ajutor de stat în favoarea CEC Bank în sensul normelor UE.

×
Subiecte în articol: eugen teodorovici