x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CE vrea ca România să explice ordonanţa creditelor

CE vrea ca România să explice ordonanţa creditelor

06 Oct 2010   •   00:00

Comisia Europeană cere autorităţile române să prezinte clarificări după ce a primit mai multe plângeri privind transpunerea prevederilor Directivei 84/2008 în legislaţia naţională prin OUG 50/2010, care obligă băncile să aplice principiile de transparenţă şi pentru contractele în derulare.

"Comisia a primit mai multe plângeri conform cărora statul român a transpus în mod necorespunzător prevederile Directivei 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului. De asemenea, s-a constat că presa naţională publică articole pe această temă", se arată în scrisoarea transmisă în 30 septembrie de Direcţia Generală de Sănătate şi Consumatori din cadrul CE şi semnată de directorul general, Paola Testori Coggi.

Problema cu această ordonanţă este că autorităţile române au obligat băncile să devină transparente şi pe vechile contracte aflate în derulare. Prevederea este inclusă în articolul 95 din OUG 50/2010, care stabileşte că "pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ... să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

"Serviciile noastre consideră că articolul 95 din ordonanţa menţionată nu este în conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Directivă 2008/48/CE, care prevede că: «Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naţionale de punere în aplicare»", se arată în scrisoarea de la CE.

Băncile au solicitat insistent la întâlnirile cu delegaţia FMI şi CE să fie introdusă în noua scrisoare de intenţie o prevedere care să oblige Guvernul să modifice OUG privind contractele de credite pentru populaţie în limitele normelor UE şi să se renunţe la refacerea contractelor în derulare.
Problema este că după eliminarea anumitor comisioane ilegale, clienţii cer acum reducerea ratelor cu contravaloarea acelor sume, în vreme ce băncile vor să impună marje mari, care vor duce la creşterea ratelor şi mai mult atunci când Banca Centrală Europeană (BCE) va mări dobânda de referinţă.

×
Subiecte în articol: economic