x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cea mai gravă secetă din ultimul secol. Statele Europei de Est amenințate de foamete

Cea mai gravă secetă din ultimul secol. Statele Europei de Est amenințate de foamete

20 Mai 2020   •   10:19
Cea mai gravă secetă din ultimul secol. Statele Europei de Est amenințate de foamete
Sursa foto: fotokostic/Getty Images/iStockphoto

Seceta din statele Europei de Est se anunță a fi cea mai gravă din ultimul secol. Aceasta va agrava recesiunea economică provocată de pandemia de coronavirus care, la rândul ei, se preconizează că va fi cea mai puternică de la căderea comunismului, relatează Bloomberg.

În unele zone din România şi Polonia seceta din acest an este cea mai drastică din ultimul secol, iar în Cehia cea mai gravă din ultimii 500 de ani. 

Acest fapt ridică semne de întrebare cu privire la asigurarea alimentelor, într-o regiune unde oamenii mai au încă amintiri dureroase despre lipsurile din timpul regimurilor comuniste totalitare. Și asta după ce, în ultimele două luni, au trebuit rezolvate problemele legate de asigurarea medicamentelor şi a echipamentelor medicale de protecţie împotriva virusului Covid-19.

"Coronavirusul a arătat că suntem dependenţi de China, în privința ajutoarelor medicale, însă seceta este chiar o problemă mai gravă. Poţi să începi să îţi produci singur echipamentele medicale, dar nimeni nu poate produce instantaneu alimente dacă există o urgenţă", a declarat Martin Pycha, preşedintele Asociaţiei Agricole din Cehia.

În România, oamenii au golit rafturile magazinelor de produse alimentare atunci când guvernul a introdus carantina.

Acum a venit seceta, iar cel de-al doilea exportator de grâu din UE a prognozat că recolta din acest an ar putea coborî la jumătate, faţă de o medie de circa 9 milioane de tone pe an.

Este motivul pentru care executivul de la Bucureşti a decis interzicerea exportului de grâu în statele extra-comunitare, fapt ce a provocat o undă de şoc pe pieţele globale şi critici din partea Comisiei Europene. O săptămână mai târziu Bucureştiul a renunţat la interdicţie.

Cu toate acestea, impactul dublu, venit pe de o parte din cauza pandemiei, iar pe de altă parte a secetei, a adus agricultura în centrul politicii europene.

Statele din estul UE au evitat numărul mare de decese provocate de Covid-19 datorită introducerii rapide a carantinei.

Preşedintele Cehiei a cerut guvernului condus de premierul Andrej Babis să construiască mai multe rezervoare pentru apă.

În Polonia, ţară cu peste două milioane de fermieri, recolta de cereale ar urma să scadă cu 8% în acest an, potrivit Institutului pentru Agricultură şi Alimentaţie de la Varşovia. Situația a determinat autorităţile poloneze să ceară ca o parte mai mare din bugetul UE pentru 2021-2027 să fie alocată fermierilor, propunere care se va lovi de obstacole, având în vedere că agricultura este deja cel mai mare beneficiar al bugetului european.

"Am trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi liderilor statelor membre, în care susţin creşterea cheltuielilor pentru Politica Agricolă Comună în următorii şapte ani. Ar trebui să sprijinim producţia de alimente şi agricultura locală şi ecologică" a declarat, săptămâna trecută, premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Guvernul a cerut Consiliului Concurenţei din Polonia să analizeze creşterea preţului alimentelor, care ar urma să se majoreze cu 15% în acest an. Scumpirea mâncării este un motiv de îngrijorare în statele est-europene, întrucât populația este obligată să cheltuie o parte mai mare din venituri pentru mâncare, decât în țările vestice, mai bogate.

În România, în condiţiile în care randamentele culturilor de cereale sunt aşteptate să fie afectate de secetă, există în continuare un potenţial real pentru reintroducerea interdicţiilor la export. "Vom lua noi măsuri pentru a ne asigură că avem stocuri suficiente. Monitorizăm situaţia şi suntem gata să intrzicem din nou exporturile dacă vom considera că siguranţa alimentară este în pericol", a avertizat săptămâna trecută ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

×
Subiecte în articol: seceta