x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ceartă la nivel înalt pe salariile bugetarilor

Ceartă la nivel înalt pe salariile bugetarilor

de Daniela Ivan    |    04 Apr 2018   •   08:33
Ceartă la nivel înalt pe salariile bugetarilor

Legea salarizării personalului bugetar se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii atât timp cât apar noi amendamente pentru diferite categorii de personal, care introduc discriminări salariale. Este declaraţia preşedintelui Iohannis care a ţinut să transmită acest mesaj Guvernului.

Premierul Viorica Dăncilă și ministrul Muncii Olguța Vasilescu au fost convocate ieri la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre efectele transferul contribuţiilor sociale de la angajaţi la angajatori şi ale  legislației salarizarării din sistemul bugetar.

Președintele României a atenționat Guvernul că, după primele 3 luni de aplicare, efectele noii legislații privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că Legea se află în contradicție cu principiile egalității și predictibilității de la care a emanat, în condițiile în care s-a intervenit cu excepții punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenției legislative.

Prim-ministrul a prezentat Președintelui României situația salarială, oferind asigurări de stabilitate în privința resurselor financiare necesare aplicării Legii salarizării și a majorărilor salariale asumate până în prezent. La rândul său, ministrul Muncii a detaliat principiile care au stat la baza actualului cadru de salarizare, făcând referire la grila salarială care își va produce pe deplin efectele din 2022. Totodată, a fost exprimată poziția Guvernului de a menține cadrul salarial instituit prin Legea 153/2017.

De asemenea, Iohannis a subliniat că transferul contribuțiilor sociale în sarcina fiscală a angajatului și reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10% a condus, până în prezent, la o creștere modică a salariilor nete, de aproximativ 5%, în medie, la nivelul sistemului bugetar.

Ministrul Muncii spune că i-a explicat preşedintelui că legea salarizării unice se aplică etapizat, până în anul 2022, moment la care vor fi eliminate inechităţile din sistem, inechităţi apărute de-a lungul anilor şi care nu au putut fi corectate dintr-o dată, tocmai fiindcă dezechilibrele erau atât de mari încat corectarea lor imediată ar fi presupus un efort bugetar nesustenabil

Ministrul Muncii a reamintit că în data de 31 martie s-a închis oficial campania de transfer a contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi şi că majoritatea angajatorilor s-au conformat. Inspecţia Muncii a precizat că va întreprinde acțiuni de control menite să sancționeze firmele care nu au respectat legea. 

×
Subiecte în articol: salarii bugetari disputa