x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cererea de credite se va reduce în acest an

Cererea de credite se va reduce în acest an

de Daniela Ivan    |    09 Feb 2018   •   18:26
Cererea de credite se va reduce în acest an
Sursa foto: Diana Oros

Banca Naţională a României ar putea majora de patru sau cinci ori dobânda cheie anul acesta, ajungând la finalul anului la 3%, a declarat Francois Blogh, director general al BRD-Groupe Societe Generale. El a spus că dacă BNR va continua să majoreze dobânda cheie, atunci şi dobânzile la depozite şi la credite vor creşte, însă mai puţin decât dobânda cheie.

 

"Ne aşteptăm la posibile creşteri ale dobânzii cheie. Atât în ianuarie, cât şi în februarie dobânda cheie a crescut cu 25 de puncte de bază. Ne aşteptăm ca acest trend să continue şi ne aşteptăm să vedem patru sau cinci creşteri graduale pe parcursul anului a dobânzii cheie”, a spus Blogh. Acesta a estimat că dobânda cheie va ajunge la 3% la finalul anului 2018, compartaiv cu 1,75%, valoarea cu care s-a încheiat anul 2017.

Dobânzile vor creşte încet

Bnacherii se aşteaptă la o reducere a cererii de credite pe fondul scăderii consumului comparativ cu nivelul din 2017. Astfel, cererea de credite va creşte în termeni absoluţi, dar viteza de creştere va fi mai mică decât cea din 2017, apreciază conducerea BNR. Ei mizează pe faptul că dobânzile la credite nu vor creşte la fel de repede  ca şi dobânda de politică monetară. ROBOR-ul, indicatorul care stă la baza calculului creditelor în lei cu dobândă variabilă, ţine cont mai mult de lichiditatea din piaţă şi mai puţin de dobânda cheie stabilită de BNR.

 

"Dacă vă uitaţi la ce se întâmplă, există totuşi o anumită diferenţă între nivelul ROBOR, care este un nivel de dobândă al pieţei interbancare şi dobânda de politică monetară. De exemplu, acum, principalul indice de referinţă care serveşte pentru preţuirea creditelor este undeva un pic sub 2%, este 1,99%, faţă de dobânda de politică monetară”, spune Claudiu Cercel, director general adjunct BRD. Acesta a explicat că valoarea ROBOR este în legătură cu lichiditatea care este încă abundentă pe piaţă, iar abundenţa de lichiditate de pe piaţă  nu are cum să dispară fundamental în cursul anului 2018.

 

“ Ne aşteptăm ca ROBOR să rămână sub nivelul de politică monetară şi ne aşteptăm ca ROBOR să rămână sub nivelul de 3% până la finalul anului" Claudiu Cercel

Populaţia s-a împrumutat masiv în 2017

BRD  a înregistrat un avans al creditării, atât în cazul persoanelor fizice (+6,6%), cât şi pentru companii cu (+0,9%), pe parcursul anului trecut. În plus, numărul de clienţi activi a crescut, în 2017, cu 41.000 faţă de anul trecut, dintre care persoanele fizice cu 38.000 şi micile companii cu 3.000. Asta a dus ca profitul net de anul trecut să se ridice la 1,415 miliarde de lei, comparativ cu 0,763 miliarde de lei în 2016.

 

BRD a dat credite în valoare de 6,4 miliarde de lei, în 2017, persoanelor fizice

×
Subiecte în articol: dobanda cheie credit