x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut în august cu 4,9 puncte, la 50 puncte

CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut în august cu 4,9 puncte, la 50 puncte

24 Sep 2018   •   09:58
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut în august cu 4,9 puncte, la 50 puncte

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut în august, faţă de luna anterioară, cu 4,9 puncte până la valoarea de 50 puncte, însă faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 0,7 puncte, informează, luni, un comunicat al asociaţiei profesioniştilor în investiţii. 

Potrivit sursei citate, această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. 

Astfel, indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 5 puncte, până la valoarea de 64,8 puncte, însă faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 3,8 puncte. 

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 4,8 puncte până la valoarea de 42,6 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte. 

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6935, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7375. 
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2019/august 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,13%. 

"Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,88%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţa de 5 ani este de 4,88%. Ca urmare, având în vedere rata anticipată a inflaţiei, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative", se afirmă în comunicatul CFA România. 

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice. 

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din Romania, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). AGERPRES

×
Subiecte în articol: indicator incredere macroeconomica