Victor Stroe
CFR Călători se află la capătul pregătirilor pentru vara 2019, procesul de revizie la toate garniturile de tren şi locomotivele din parcul companiei îndreptându-se spre finalizare.
"Pregătirea de sezon estival a început de mai bine de circa 40 de zile", a declarat directorul de comunicare al companiei, Adrian Vlaicu.
El a adăugat că "au fost revizuite instalaţiile de aer condiţionat, instalaţiile de climatizare, tot ce ţine de confortul, siguranţa şi securitatea călătorilor", precum şi locomotivele, astfel încât "riscurile de a avea defecte şi probleme şi situaţii neprevăzute să fie cât mai mic".
Operatorul feroviar naţional urmează să anunţe detaliat cum se va putea ajunge, cu trenul, din orice punct al ţării pe staţiunile litoralului. "S-a căutat ca marea majoritate a conexiunilor din ţară, dar şi din Bucureşti, să ajungă cât mai departe, respectiv în staţia Mangalia", a precizat Vlaicu.
Tronsonul de cale ferată Constanţa – Mangalia (circa 45 km) este suprasolicitat în perioada de vară.
Toate trenurile InterRegio care leagă Capitala de litoral şi de munte, respectiv Bucureşti - Constanţa şi Bucureşti - Braşov, sunt dotate cu aer condiţionat.
"Pe relaţia Constanţa - Mangalia, în perioada de sezon estival, au fost asigurate locomotive Diesel de puteri sporite, astfel încât climatizarea vagoanelor să funcţioneze chiar şi pe această distanţă" Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt CFR Călători.
Avem promisiunea că nu vom mai suferi de cald în trenuri
Toată zestrea României gestionată de Agenţia Domeniilor Statului se află într-un Excel pe care oricine poate să îl modifice din greşeală sau din rea voinţă, a declarat ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian...
Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară a fost decisă la finalul unei susţinute activităţi de analiză şi nu din pix, pe calcule electorale, potrivit ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta...
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat că a propus ca proiectul de lege de modificare a OUG 114 să conţină prevederi în domeniul energiei precum ridicarea barierelor de preţ la producător „pentru...
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat la 2.230 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, de la 2.080 lei în prezent, ceea ce reprezintă o creştere de 7,2 % faţă de luna...
Cea de-a patra sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat pentru crearea de suprafeţe împădurite a fost prelungită până la 31 martie 2020, a anunţat, vineri, Agenţia de...
România a înregistrat în octombrie o scădere a producţiei industriale de 3,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, declin ce ne plasează pe al doilea loc în Uniunea Europeană, la egalitate cu Estonia şi...
Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns la 61,53 miliarde de lei (12,95 miliarde de euro), la 30 septembrie 2019, în creştere cu 24,04% faţă de...
Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice se prelungeşte...
Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a investit în acest an 428 milioane de lei (peste 90 milioane de euro) în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a electr...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, vineri, 75 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 500 milioane de lei, la o dobândă de 4,12% pe an, printr-o emisiune de...
Ministerul finanţelor Publice intenţionează continuarea emisiunilor de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, precum şi relansarea Programului Fidelis care va asigura distribuirea...
Executivul ar putea să facă o a treia rectificare bugetară în acest an, pentru a asigura cheltuielile de funcţionare pentru primării, care sunt într-o situaţie disperată, în condiţiile în care plata...
Premierul Ludovic Orban a declarat că ROMATSA riscă să rămână fără bani şi, ca urmare, a luat decizia de a plăti suma pentru care există un titlu executoriu, în baza deciziei Curţii arbitrale ICSID,...
Leul s-a apreciat cu 0,05 bani în raport cu euro (-0,01%), moneda europeană fiind cotată la 4,7786 lei, faţă de 4,7791 lei joi.
Acesta a câştigat teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la...
Bulgaria, Ungaria, Croaţia şi România au avut anul trecut cel mai mic consum individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), potrivit datelor Oficiului...