x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CFR trece la ora de vara

CFR trece la ora de vara

25 Mar 2005   •   00:00

De duminica se trece la ora oficiala de vara, astfel ora 3:00 devenind ora 4:00.



Aceasta nu va modifica actualul mers al trenurilor. In noaptea de sambata spre duminica, toate trenurile care au ora de plecare din statiile de formare dupa ora 4:00 vor pleca la orele anuntate, respectand ora oficiala de vara. Trenurile de calatori aflate in circulatie intre orele 3:01 si 4:00 (ora de iarna) vor circula intarziat. Pentru aceste trenuri vor fi stabilite masuri suplimentare in vederea reducerii pe parcurs a intarzierilor. De asemenea, nu se va modifica mersul trenurilor intre statiile de frontiera cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina si Bulgaria.

×
Subiecte în articol: economic