x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Chevron începe explorarea

Chevron începe explorarea

de Daniel Ionaşcu    |    28 Feb 2013   •   12:54
Chevron începe explorarea

Gigantul petrolier american va începe în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în cadrul perimetrului de la Bârlad şi va iniţia studii seismice pentru perimetrele Costineşti, Adamclisi şi Vama Veche din Dobrogea.

"Forarea unui puţ de explorare este planificată pentru a doua jumătate a lui 2013", se arată într-un raport publicat de grupul american. Achiziţia de studii seismice 2-D pentru perimetrele din judeţul Constanţa va începe în aceeaşi perioadă. Chevron este în stadiul de obţinere a avizelor necesare demarării procesului de evaluare a depozitelor din judeţele Vaslui şi Constanţa.

"Trebuie să obţinem vreo nouă avize de la diverse instituţii ale statului în baza cărora ne vor fi eliberare autorizaţiile de construcţie necesare pentru zonelor de prospectare. Eu, ca aplicant, nu pot să spun când vor fi eliberate toate aceste avize" afirma la începutul lunii februarie Tom Holst, şeful Chevron România.

Mai multe proteste au avut loc în ultimul an împotriva gazelor de şist, amploarea cea mai mare având-o exact cele din Bârlad. Organizaţiile de mediu susţin că extracţia gazelor de şist prin fracturare hidraulică duce la poluarea apei potabile şi provoacă seisme. Recent, Germania a anunţat că va interzice complet extracţia gazelor de şist în zone cu apă potabilă. Premierul Victor Ponta a anunţat că România va permite prospecţiunile iar acestea sunt estimate a dura 5 ani. Ulterior, în funcţie de mărimea zăcămintelor descoperite şi a riscurilor va decide dacă va interzice exploatarea.


×
Subiecte în articol: chevron explorare petrol gaze de sist