x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Chirițoiu: Prezența României în conducerea ACER ne ajută în procesul de integrare pe piața europeană de energie

Chirițoiu: Prezența României în conducerea ACER ne ajută în procesul de integrare pe piața europeană de energie

16 Feb 2020   •   22:00
Chirițoiu: Prezența României în conducerea ACER ne ajută în procesul de integrare pe piața europeană de energie

Prezenţa reprezentanţilor României în forurile de conducere ale ACER constituie o asigurare suplimentară asupra tratamentului echitabil aplicat României în procesul său de integrare în piaţa internă europeană de energie, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei şi membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei (ACER).

Chiriţoiu este, din noiembrie, membru în CA al ACER şi a participat, la finele lunii ianuarie, la o primă şedinţă, organizată la Ljubljana (Slovenia), unde este sediul central al organizaţiei.

"Consider că prin reprezentarea României în conducerea ACER se va intensifica colaborarea agenţiei cu autorităţile române implicate în sectorul energetic, ceea ce va permite o supraveghere mai atentă a pieţelor naţionale de energie electrică şi de gaze naturale în beneficiul consumatorilor. Astfel, putem anticipa un efect pozitiv asupra cadrului de reglementare, prin dezvoltarea instrumentelor de tranzacţionare existente la nivel naţional, o dezvoltare coordonată în context regional la nivelul interconectărilor, precum şi o creştere a calităţii investigaţiilor, derulate de Consiliul Concurenţei sau Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)", a arătat Chiriţoiu.

El a amintit că activitatea Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei se concentrează pe finalizarea procesului de formare a pieţei interne de energie şi asigurarea funcţionării efective a acesteia.

"Ca urmare, la recenta întâlnire a conducerii ACER, pe lângă o serie de aspecte organizatorice şi alte câteva aspecte procedurale necesar a fi stabilite la început de mandat, s-au agreat obiectivele strategice multianuale, atât pentru sectorul energiei electrice, cât şi pentru cel al gazelor naturale. Aceste obiective se referă la dezvoltarea unui cadru adecvat de reglementare pe termen lung, la implementarea Pachetului de reglementări "Energie curată pentru toţi europenii", la contribuţia în viitor la proiectarea pieţei de gaz a Europei, precum şi implementarea obiectivelor Pactului ecologic european ("the EU Green Deal")", a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei.

ACER îşi continuă activitatea în ceea ce priveşte dezvoltarea coordonată a infrastructurii transeuropene, creşterea transparenţei pieţelor angro şi asigurarea integrităţii acestora, precum şi implementarea şi monitorizarea codurilor de reţea.

"În acelaşi timp, în urma adoptării de către CE a Pachetului de reglementări "Energie curată pentru toţi europenii", rolul ACER a fost consolidat, fiindu-i atribuite o serie de sarcini noi, care sunt esenţiale pentru promovarea intensificării concurenţei şi a securităţii aprovizionării cu energie. Astfel, ACER are atribuţii noi cu privire la monitorizarea performanţei centrelor regionale de coordonare, la acordarea de asistenţă în ceea ce priveşte investigaţiile realizate potrivit Regulamentului privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT), precum şi la monitorizarea performanţei în domeniul securităţii aprovizionării cu energie electrică", a mai spus Chiriţoiu.

Pachetul "Energie curată pentru toţi europenii" cuprinde măsuri care trebuie implementate la nivel naţional şi care ar putea necesita suportul ACER.

P mai bună integrare a pieţelor naţionale de energie în piaţa europeană impune coordonarea politicilor energetice naţionale cu cele ale ţărilor vecine, în scopul identificării unor eventuale bariere legislative sau structurale ale pieţei, care pot duce la apariţia unor probleme privind comerţul transfrontalier cu energie electrică.

"Există premisele unei strânse colaborări între ACER şi autorităţile române cu atribuţii în domeniul energiei în scopul integrării pieţelor româneşti de energie într-o piaţă regională şi ulterior în piaţa internă de energie de la nivelul Uniunii. Mai mult, prezenţa reprezentanţilor României în forurile de conducere ale ACER constituie o asigurare suplimentară asupra tratamentului echitabil aplicat României în procesul său de integrare în piaţa internă europeană de energie", a adăugat oficialul român.

Chiriţoiu a fost propus toamna trecută pentru postul de membru CA al ACER de către Ministerul de Externe şi a fost ales dintr-o listă de opt candidaţi, care au concurat pe trei locuri. El a precizat că va rămâne şi preşedinte al Consiliului Concurenţei, întrucât cele două funcţii pot fi deţinute în paralel.

Consiliul de Administraţie se întruneşte de şase-şapte ori pe an la Bruxelles, la Ljubljana sau în ţara din care provine preşedintele instituţiei.

România a mai avut un reprezentant în conducerea ACER. Răzvan Nicolescu (fost ministrul al Energiei, în prezent consultant Deloitte) a fost vicepreşedinte al CA al ACER în perioada 2010-2014 şi preşedintele CA între 2014 şi 2016.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: energie chirițoiu acer