x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cine poate lua de la stat 26.000 de euro nerambursabili

Cine poate lua de la stat 26.000 de euro nerambursabili

de Daniela Ivan    |    17 Aug 2016   •   19:31
Cine poate lua de la stat 26.000 de euro nerambursabili
Sursa foto: Intact Images

Românii cu afaceri mici, de până la 50 de milioane de euro şi maximum 249 de angajaţi, pot lua de la stat maximum 26.000 de euro, fonduri nerambursabile. Banii trebuie investiţi în diverse maşini şi utilaje necesare pentru desfăşurarea activităţii sau îmbunătăţirii condiţiilor din firmă, dar şi în servicii.

Ministerul Economiei, prin Direcţia Politici Antreprenoriale, a lansat ieri Programul Start 2016, destinat firmelor nou înfiinţate, adică de maximum doi ani. Înscrierile în program se fac între 16-30 august, până la ora 20.00, printr-o aplicaţie care poate fi accesată la adresa http://programe2016.aippimm.ro.

Programul are un buget total de 17 milioane de lei, iar o firmă poate lua maximum 120.000 de lei, ceea ce înseamnă în jur de 26.000 de euro, la cursul actual. Pentru a lua aceşti bani nerambursabili, antreprenorii trebuie să participe cu o parte de 10% din suma pe care doresc să o investească. Cu alte cuvinte, cine vrea să ia ajutorul maxim nerambursabil de 120.000 de lei, trebuie să vină cu o contribuţie proprie de 13.300 de lei, adică circa 2.900 de euro. În acest fel, valoarea totală a investiţiei va ajunge la 133.300 de lei, ceea ce înseamnă aproape 29.000 de euro. Este de precizat că taxa pe valoare adăugată nu este eligibilă, deci antreprenorul va suporta 20% din investiţia totală, cât reprezintă cota de TVA.

În paralel, programul include şi o componentă de creditare. Guvernul a demarat deja procesul de selectare a băncii partenere care va acorda împrumuturi antreprenorilor pentru acoperirea părţii de cofinanţare şipentru cheltuielile anticipate care ulterior vor fi decontate de stat în cadrul programului, potrivit site-ului startupcafe.ro.

Cifră

144 de startup-uri pot lua granturi de la stat, dacă toate vor accesa suma maximă, respectiv 26.000 de euro

 

Ce cheltuieli sunt eligibile

- Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, inclusiv software-ul aferent;

- Autoutilitare, mobilier, birotică;

- Aparate şi instalaţii de măsura şi control, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice, aparate de marcat electronice fiscale;

- Brevete de invenţie, mărci de produse, francize, software pentru comertul on-line;

- Echipamente IT (unitate centrala, server, monitor, imprimantă, copiator, laptopuri, sisteme audio-video etc.)

- Achiziţionarea de clădiri, hale de producţie, spaţii amenajate pentru activităţi de prestări servicii. Aceste active nu pot să aibă destinaţie locativă;

- Realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate;

- Instalaţii pentru obţinerea de economii de energie, instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului unde se desfăşoară activitatea.

Profilul câştigătorului potrivit grilei de evaluare a planurilor de afaceri: activează în industria prelucrătoare de maximum doi ani, timp în care a angajat cel puţin patru salariaţi, din care doi şomeri sau absolvenţi. Nu a mai obţinut ajutoare nerambursabile şi nu are datorii la stat.

×