x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CNCAN: Oprirea reactorului 2 nu prezintă niciun pericol

CNCAN: Oprirea reactorului 2 nu prezintă niciun pericol

29 Mar 2018   •   11:18
CNCAN: Oprirea reactorului 2 nu prezintă niciun pericol

Oprirea automată a reactorului 2 de la Cernavodă de joi dimineaţă s-a realizat în conformitate cu normele de securitate nucleară şi nu a reprezentat un pericol pentru populaţie, pentru mediul înconjurător şi pentru personalul centralei, a declarat, joi, Rodin Traicu, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

 

"Oprirea Unităţii 2 s-a făcut în conformitate cu prescripţiile tehnice şi nu a existat un incident care să pună în pericol securitatea personalului, a populaţiei şi a mediului înconjurător", a spus Traicu. Potrivit acestuia, investigaţiile tehnice vor fi făcute de specialiştii centralei nucleare de la Cernavodă, aceştia urmând să determine cauzele incidentului şi să decidă programul de repunere în funcţiune.

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional joi dimineaţă, ca urmare a unei disfuncţionalităţi la un sistem electric, a anunţat Nuclearelectrica, operatorul centralei. Compania precizează că este vorba despre partea clasică a centralei, nu de cea nucleară.

"Specialiştii investighează cauza şi vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. Nu există o legatură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat, fără impact asupra securităţii nucleare", au explicat oficialii producătorului de energie.

Deconectarea automată a reactorului de la SEN şi lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurator, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară şi procedurilor aplicabile, se mai arată în comunicat. AGERPRES

×