x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Coface a păstrat calificativul privind riscul de ţară pentru România la B, descrie un mediu politic instabil

Coface a păstrat calificativul privind riscul de ţară pentru România la B, descrie un mediu politic instabil

de Daniel Ionaşcu    |    18 Ian 2012   •   15:08

Coface a mentinut ratingul "B' acordat Romaniei pentru investitii, care indica un mediu politic si economic instabil, capabil sa afecteze in continuare un istoric al platilor deja sarac.
Pastrarea ratingului vine dupa ce vineri agentia de evaluare Standard & Poor's a retrogradat cu o treapta ratingurile Frantei si Austriei, care anterior aveau maximul posibil, respectiv AAA. Tot atunci au fost retrogradate si Spania si Italia.

Romania ramane vulnerabila ca urmare a persistentei dezechilibrelor externe si a ajustarilor bugetare insuficiente, in timp ce conditiile de finantare ar trebui sa se inaspreasca din nou in 2012 din cauza aversiunii crescute a investitorilor fata de risc. Sistemul bancar ramane afectat de un nivel ridicat al imprumuturilor neperformante, mai precizeaza Coface.

"2012 va fi un an greu pentru economia romaneasca intr-un context european sumbru, cu o recesiune in zona euro si o restrangere a creditului pe fondul recapitalizarii bancilor straine in Romania. Companiile romanesti se vor confrunta cu o reducere a cererii la export, o deteriorare a accesului la finantare, la care se va adauga un consum intern privat slab si un nivel al investitiilor precar', a declarat Cristian Ionescu, manager Coface pentru Romania, Bulgaria si Slovacia.

El a spus ca exporturile orientate in proportie de 55% catre zona euro aflata in recesiune se vor contracta. Investitiile publice vor putea deveni principalul motor al cresterii intr-un context in care necesitatile infrastructurii de transport raman extrem de importante. Cofinantarea din fonduri structurale europene, a caror rata de absorbtie ramane cea mai scazuta din UE, va juca un rol cheie in aceasta privinta, conform raportului Coface.

×
Subiecte în articol: coface