x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisia Europeană îndeamnă insistent România să transpună corect legislaţia privind instituirea spaţiului feroviar unic european

Comisia Europeană îndeamnă insistent România să transpună corect legislaţia privind instituirea spaţiului feroviar unic european

07 Dec 2017   •   14:57
Comisia Europeană îndeamnă insistent România să transpună corect legislaţia privind instituirea spaţiului feroviar unic european

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere din cauza deficienţelor în aplicarea normelor UE de instituire a spaţiului feroviar unic european (2012/34/UE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Scrisoarea de punere în întârziere se referă la noile servicii internaţionale de transport feroviar de călători, la acordarea de licenţe întreprinderilor feroviare, la furnizarea de informaţii privind condiţiile de acces şi la tarifarea serviciilor din terminale, gări şi ateliere.

Potrivit Comisiei, legislaţia naţională nu prevede obligaţia de a consulta sectorul feroviar privind noile acorduri contractuale şi alinierea acordurilor existente la noile norme. Legislaţia naţională ar trebui să prevadă, de asemenea, o procedură transparentă pentru selectarea personalului decizional din cadrul organismului de reglementare în domeniul feroviar. România are la dispoziţie două luni pentru a se conforma legislaţiei UE; în caz contrar, Comisia poate trimite un aviz motivat pe această temă.

Directiva 2012/34/UE privind spaţiul feroviar unic european urmăreşte să consolideze rolul organismelor de reglementare naţionale în domeniul feroviar, în special în ceea ce priveşte competenţa acestora în cazul instalaţiilor feroviare, cum ar fi terminalele şi staţiile. Ea impune statelor membre să îşi bazeze relaţiile cu administratorii de infrastructură pe contracte multianuale care stabilesc obligaţii reciproce în ceea ce priveşte structura de plată şi calitatea serviciilor de infrastructură care trebuie furnizate întreprinderilor feroviare. De asemenea, această directivă cuprinde cerinţe privind transparenţa financiară, astfel încât întreprinderile feroviare şi administratorii de infrastructură să păstreze şi să publice conturi separate şi să controleze fluxurile financiare.

Statele membre au avut obligaţia de a asigura intrarea în vigoare a măsurilor necesare pentru a se conforma directivei până la 16 iunie 2015. Întrucât Grecia, Luxemburg şi România nu au făcut acest lucru, Comisia a adresat acestor state membre o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2015, urmată de un aviz motivat în februarie 2016. Dat fiind că măsurile naţionale de transpunere nu au fost încă adoptate, Comisia a decis să trimită aceste state membre în fata Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana