x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Compania italiană Versace va concedia aproximativ un sfert din angajaţi

Compania italiană Versace va concedia aproximativ un sfert din angajaţi

28 Oct 2009   •   00:00

Producătorul italian de bunuri de lux Versace a anunţat un plan de restructurare, care vizează concedierea a 350 de persoane, reprezentând aproximativ un sfert din angajaţii companiei, transmite AFP.

"Versace îşi va restructura facilităţile de producţie, va revizui reţeaua de magazine, va reduce investiţiile în 2010 şi costurile cu forţa de muncă. Aceste măsuri vor fi implementate până la mijlocul anului următor şi vor duce la desfiinţarea a 350 de locuri de muncă", potrivit unui comunicat al companiei italiene.

Versace are în prezent circa 1.300 de angajaţi.

Compania estimează că va înregistra pierderi şi în 2009, după rezultatul negativ de anul trecut, urmând să revină pe profit în 2011.
Mediafax

×
Subiecte în articol: companii