x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Competitie pe tv digitala

Competitie pe tv digitala

19 Apr 2005   •   00:00

Televiziunea digitala incepe sa isi faca loc si pe piata romaneasca. Dupa ce RCS a lansat cu cateva luni in urma DigiTV, alti doi operatori au venit cu oferte pe piata.



  • de ALEXANDRU RADESCU

  • Utilizatorii romani pot opta de acum si pentru televiziune digitala prin Internet sau pe suport cablu tv.

    Televiziunea digitala prin Internet (IPTV) va fi disponibila in cadrul unui pachet care contine si serviciile de telefonie si acces Internet, transmisii de date prin reteaua de fibra optica.

    "Proiectat" initial pentru zona rezidentiala Pipera, serviciul va fi disponibil pentru intreaga zona a Capitalei, urmand ca ulterior sa fie extins in intreaga tara.

    "Bucurestiul este o piata de circa 10.000 de abonati. Pe masura ce vanzarile de echipamente de infrastructura necesare vor creste, acestea se vor ieftini", a declarat directorul executiv al iNES Group, Iosif Szavuj. Pentru acest an, compania estimeaza ca numarul utilizatorilor se va incadra intre 500 si 1.000 de abonati.

    CAM SCUMP. Pretul unui abonament in care sunt incluse pana la 200 de canale de televiziune va oscila intre 60 si 120 de euro, la care se adauga 500 de euro pentru infrastructura (set-top box) si costurile pentru alte servicii, printre care furnizarea de filme (video on demand), inregistrarea emisiunilor favorite, acestea din urma disponibile in perioada urmatoare.

    Echipamentul utilizat este IP set-top box, un "aparat" care permite unui televizor obisnuit sa devina o interfata pentru Internet, sa primeasca si sa decodifice semnalul tv digital, si permite realizarea de conexiuni audio/video folosind sistemul de operare Linux.

    ASTRAL DIGITAL
    Daca RCS a venit cu televiziune digitala prin satelit, "rivalii" de la Astral isi vor lansa un serviciu de televiziune digitala pe suport cablu tv. Printre solutiile personalizate se numara "pay per view", care permite vizualizarea, dintr-un program transmis de furnizor, numai a emisiunilor pentru care utilizatorul achita un tarif suplimentar. De asemenea, operatorul a anuntat ca va lansa serviciul Astral Triplay adresat persoanelor fizice.

    ×
    Subiecte în articol: economic