x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie "Condamnati" la incalzire centrala

"Condamnati" la incalzire centrala

01 Oct 2004   •   00:00
"Condamnati" la incalzire centrala

BUSINESS

Pentru ansamblurile de peste 60-100 de locuinte, solutia cea mai eficienta ramane incalzirea centrala, sustin specialistii germani. Marii producatori de centrale de apartament acuza reglementarile pentru deruta clientilor lor.

Blocurile, "condamnate" la incalzire centrala

Pentru ansamblurile de peste 60-100 de locuinte, solutia cea mai eficienta ramane incalzirea centrala, sustin specialistii germani. Marii producatori de centrale de apartament acuza reglementarile pentru deruta clientilor lor.
ADRIAN N. IONESCU

"Alimentarea cu caldura de la centrala de termoficare, obtinuta din cogenerare, este o solutie buna din punct de vedere energetic si ecologic", a declarat recent Klaus Sommer, profesor la Facultatea de Stiinte Aplicate din Köln, cu ocazia unei conferinte organizate de Vaillant - Hepworth, liderul mondial al centralelor "murale", de apartament. Specialistul german mai avertizeaza ca "sistemul este foarte complex, iar succesul depinde de starea tehnicii folosite si de gradul de acceptare al utilizatorilor" de termoficare.

MODEL. Fortati de scaderea resurselor si de desuetudinea economica a carbunelui, dar si fara apetitul francez pentru energie nucleara, nemtii s-au orientat mai mult spre gaze. Citand un raport de anul trecut al Asociatiei Germane pentru Gospodarirea Gazului si Apei din Berlin, Klaus Sommer spune ca, in 2003, 50% din locuinte erau incalzite cu gaze, 30% cu pacura, iar progresul din ultimii 30 de ani al termoficarii a ajuns la numai 12%, inclusiv in Germania de Est, unde blocurile sunt ceva mai dese.

In Romania, 31% din populatie depinde de sistemul centralizat de furnizare a enegiei termice.

ROMANIA VECHE. In ciuda fondurilor publice deloc neglijabile alocate modernizarii distributiei si contorizarii blocurilor, specialistii romani spun ca majoritatea retelelor de termoficare pierd pana la 30% din energie, pierdere resimtita de consumator pe diferite cai. "Majoritatea sistemelor de termoficare urbana pentru localitatile cu pana la 150.000 locuitori dateaza din anii ’60-’70", se arata intr-un studiu al Institutului de Stu-dii si Proiectari Energetice.

"Investitiile in modernizarea sistemului centralizat de incalzire se vor ridica la 6,6 miliarde de euro, in perioada 2004-2016", declara, in iunie, Aureliu Dumitrescu, director general in Ministerul Administratiei si Internelor.

IEFTIN SI PROST. Estimarile cele mai optimiste vorbesc despre 520.000 microcentrale vandute intre 2002 si 2004, iar cele mai precaute se opresc la 355.000 de unitati. O buna parte din acestea au fost folosite la "casele pe pamant" ale celor cu dare de mana. Aprecierile oficiale oscileaza si ele intre un milion de microcentrale si 650.000. Doar jumatate erau autorizate la 1 septembrie. Diferentele fata de vanzari provin din achizitiile anterioare anului 2002 si din cele la mana a II-a, de calitate indoielnica, dar ieftine.

"Am fost noi insine surprinsi sa gasim de vanzare in Ucraina o centrala de-a noastra oferita in Polonia", spune Dieter Müller, directorul de vanzari pentru Europa de Est al Grupului Vaillant - Hepworth (VH), care precizeaza ca centrala rezista de 30 de ani.

"Clientul roman prefera mai degraba preturile mai mici, in defavoarea calitatii. Penetrarea pietei nu este suficient de puternica, astfel incat raportul pret - calitate sa fie criteriul principal de achizitie", adauga Müller, care nu uita sa precizeze ca VH Group este prezent pe piata cu patru branduri, pentru diferite segmente ale puterii de cumparare, dar de calitate superioara.

LA PRIMA MANA. Pana la modernizarea retelelor de termoficare, specialistii propun descentralizarea si in varianta "de scara", care ar face mai accesibile investitiile in microcentrale serioase, dar ceva mai scumpe. Microcentralele pot deservi pana la 20 de abonati, iar tipurile ceva mai puternice chiar 60 de apartamente, caz in care costurile repartizate scad cu 25%-30%.

De altfel, oficialii Vaillant nu se arata prea ingrijorati de scaderea la jumatate a pietei din Romania, datorate reglementarilor menite sa descurajeze debransarile. "Cererea este caracterizata de o mare nesiguranta datorita reglementarilor in schimbare. Oamenii nu stiu ce este mai potrivit pentru locuinta lor", considera Dieter Müller.

"Atata vreme cat ramanem lideri pe piata, pentru noi dimensiunea vanzarilor nu este o prioritate pana cand reglementarile nu se vor stabiliza in urmatorii ani", spune Cristoph Grosser, director Vaillant Romania.

PREFERINTA

"Clientul roman prefera mai degraba preturile mai mici in defavoarea calitatii."

DEPENDENTA

"Succesul depinde de starea tehnicii folosite si de gradul de acceptare al utilizatorilor de termoficare." - Dieter Müller, director vanzari Vaillant

ANALIZA

"Momentul productiei de serie depinde si de compartimentul de marketing, care analizeaza diferenta de pret pe care o poate accepta piata in schimbul calitatii superioare" - Sebastian Radu, cercetator Vaillant

COSTURI

"Investitiile in modernizarea sistemului centralizat de incalzire se vor ridica la 6,6 miliarde de euro in perioada 2004-2016" - Aureliu Dumitrescu, director general MAI

MIZA PE EXPANSIUNEA ZONELOR REZIDENTIALE

Expansiunea zonelor rezidentiale ar putea sa apropie cat de cat Romania de "modelul german" de incalzire.

In Germania, in orasele de case, piata gazelor este stabila, spre deosebire de Romania unde acestea se vor scumpi cu peste 30% in doi ani, tintind la raporturile de pret ale surselor de energie din Germania. Chiar si la acest nivel, Klaus Sommer spune ca, pentru ansamblurile mici de locuinte, optiunea pentru sisteme cu microcentrala este mai ieftina decat cea in termoficare.

"Se pot intampla multe pe piata", crede si Sebastian Radu, cercetator la VH Group la sediul din Remscheid, Germania. Radu conduce testarea in 7 tari europene a 56 de centrale nepoluante cu pile electrolitice de combustie (PIC) pentru locuinte multifamiliale, care produc electricitate si caldura.

Programul are ca parteneri nume de rasunet, ca E-on, Ruhrgas, ELE si PlugPower (SUA), dar si Uniunea Europena.

O centrala PIC poate fi interesanta si pentru intreprinderile sau hotelurile mici, anul trecut incepand productia pe baze contractuale a 44 de unitati pentru clienti din Germania (unde berariile mai rasarite au productia "la doi pasi de halba"), din Olanda si Franta. "Momentul productiei de serie depinde si de compartimentul de marketing, care analizeaza diferenta de pret pe care o poate accepta piata in schimbul calitatii superioare", conchide Sebastian Radu, romanul cercetator de la Vaillant.
×
Subiecte în articol: economic centrala vaillant termoficare