x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Consiliul Judetean Prahova a accesat, in numai trei ani, fonduri externe in valo

Consiliul Judetean Prahova a accesat, in numai trei ani, fonduri externe in valo

02 Mar 2004   •   00:00

Totalul fondurilor accesate cu sustinerea Consiliului Judetean Prahova au fost, in perioada 2000-2003, de 79.066.065 euro, pe programele PHARE, SAPARD, ISPA, precum si prin alte programe de dezvoltare.

Totalul fondurilor pe programe aflate in pregatire/evaluare este de 90.259.962 euro. Pe primul loc in tara, Prahova a castigat 49 de proiecte SAPARD. Rezultatele obtinute in ultimii trei ani in Prahova atat pe plan economic, cat si social arata cu certitudine faptul, recunoscut chiar si de expertii Uniunii Europene, ca acest judet a reusit sa se ridice la standardele europene.
Crearea, la nivelul Consiliului Judetean Prahova, a Directiei de Integrare Europeana a insemnat primul si poate cel mai important pas in accesarea programelor PHARE, ISPA, SAPARD, SAMTID si a altor programe de dezvoltare. Echipele de specialisti ai Consiliului Judetean Prahova si ai consiliilor locale au intocmit proiecte viabile, care au convins Europa de faptul ca fondurile atrase vor fi folosite in modul cel mai util, cu urmari directe in cresterea economica a localitatilor.
Conducerea administrativa a judetului, formata dintr-o echipa compacta, care a sustinut dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate, a determinat impulsionarea consiliilor locale din teritoriu in scopul sustinerii schimbarii in bine a nivelului de trai al locuitorilor celui mai important judet al tarii.
Colaborarea tot mai stransa cu regiuni din Italia, Franta, Spania etc. a demonstrat ca imaginea judetului Prahova a fost promovata cu succes atat pe plan turistic, cat si cultural si economic. Apropierea de Comunitatea Europeana nu a ramas la nivel declarativ, contactele la nivel de localitati sau regiuni ale unor tari dezvoltate generand o crestere a numarului proiectelor comune in toate domeniile de activitate.

- Programul PHARE pentru politici de dezvoltare regionala si de coeziune RO 9807.01
5 proiecte finantate. Valoare totala 99.497 euro, din care contributia PHARE 163.513 euro.
Programul vizeaza realizarea unui centru judetean de dezvoltare a resurselor umane pentru IMM-uri la Ploiesti, a unui centru de reconversie si orientare la Busteni, retehnologizarea si dezvoltarea productiei de mobilier tapisat la Mizil si extinderea/modernizarea capacitatii de productie a societatilor comerciale din Ploiesti.

- Programul PHARE pentru politici de dezvoltare regionala si de coeziune RO 9807.01
9 proiecte finantate. Valoare totala 1.065.232 euro, din care contributia PHARE 414.400 euro.
Programul vizeaza realizarea a doua centre zonale de reconversie profesionala pentru tineret in comunele Baltesti si Valea Calugareasca, realizarea unei linii de fabricare ambalaje din hartie la Baicoi, a unei sectii de tamplarie de lemn pentru constructii in comuna Barcanesti, a unei sectii de prelucrare a lemnului in comuna Filipestii de Padure, modernizarea Complexului Turist din Ploiesti si transformarea unui camin de nefamilisti in hotel-restaurant la Ploiesti.

- Programul PHARE pentru politici de dezvoltare regionala si de coeziune RO 9807.01
9 proiecte finantate. Valoare totala 817.068 euro, din care contributia PHARE 355.364 euro.
Programul vizeaza modernizarea capacitatilor de productie si realizarea altora noi in Urlati, Mizil, Campina, Ploiesti, precum si in comunele Barcanesti, Filipesti de Padure si Adunati.

- Programul PHARE 2000 coeziune economica si sociala, componenta dezvoltarea resurselor umane in contextul restructurarii industriale
12 proiecte finantate. Valoare totala 2.189.442 euro, din care contributia PHARE 1.487.201 euro.

- Programul PHARE 2000 coeziune economica si sociala, componenta schema de consultanta si instruire pentru IMM-uri
2 proiecte probate spre finantare. Valoare totala 184.640 euro, din care contributia PHARE 110.780 euro.

- Programul PHARE pentru dezvoltarea societatii civile 2000, fondul pentru imbunatatirea situatiei rromilor

- Programul PHARE 2000, coeziune economica si sociala, componenta infrastructura regionala
2 proiecte aprobate spre finantare. Valoare totala 9.869.455 euro, din care contributia PHARE 6.162.579 euro.

- ECOLINKS GRANT - USAID
Elaborarea si implementarea unui program - model de reciclare/reutilizare a uleiurilor uzate in judetul Prahova.

- Fondul Roman de Dezvoltare Sociala 4 proiecte finantate. Valoare totala 151.800 USD.

- Programul PHARE RO 9910.02
Evaluarea si managementul mediului in zona Ploiesti.

- Banca Mondiala
Proiect-pilot de siguranta circulatiei rutiere in localitatea Busteni.

- Proiecte vizand ameliorarea fenomenului copiilor in dificultate derulate de Directia Generala Judeteana pentru Protectia Copilului Prahova
Subproiect 133 PH-01 - Retea de centre de plasament de tip familial "Ferestre spre soare". Valoare totala 1.180.256 euro.
PHARE RO 9905.02 - Dezvoltarea de servicii alternative de protectie a copilului "Copiii mai intai". Valoare totala 234.292 euro, cu finantare PHARE 100%.

PROIECTE DEPUSE PENTRU OBTINEREA FINANANTARII

- Programul PHARE 2001 coeziune economica si sociala, componenta infrastructura regionala. Valoarea totala 5.254.121 euro, din care contributia finantatorului 3.341.992 euro.
Proiectul vizeaza dezvoltarea potentialului turistic in zona montana Valea Doftanei.

- HIPERB - Planul elen pentru reconstructia economica a balcanilor. Valoare totala 4.995.469 euro, din care 80% HIPERB.
Proiectul vizeaza extinderea canalizarii si modernizarea statiei de tratare a apelor uzate in orasul Sinaia. Valoare totala 4.998.493 euro, din care 80% HIPERB. Proiectul vizeaza realizarea sistemelor de canalizare si de epurare pentru localitatile Azuga si Busteni.

- ISPA - Instrumentul pentru politici structurale de preaderare. Valoare totala 58.500.000 euro, din care contributia PHARE 43.875.000 euro.
Statie de epurare a apelor uzate Ploiesti, alimentare cu apa. Canalizare, epurare Campina, mediu-deseuri.

- Fondul Europa
Centru de informare europeana al judetului Prahova.

PROIECTE SAPARD DECLARATE ELIGIBILE CU FINANTARE ASIGURATA

Submasura 2.1.1
Drumuri in zonele rurale

ALBESTI - PALEOLOGU

Modernizare drumuri comunale (DC 68, DC 75) si de interes local. Valoare proiect totala/eligibila: 1.168.400/991.610 euro.

BARCANESTI
Modernizare drumuri. Valoare proiect totala/eligibila: 499.191/417.114 euro.

BERCENI
Modernizare drum local. Valoare proiect totala/eligibila: 1.184.981/990.782 euro.

BLEJOI
Modernizare drumuri de interes local. Valoare proiect totala/eligibila: 714.373/597.315 euro.

COCORASTII MISLII
Modernizare DC 9 Cocorastii Mislii - Valcanesti. Valoare proiect totala/eligibila: 1.105.397/840.198 euro.

DRAGANESTI
Modernizare drumuri de interes local. Valoare proiect totala/eligibila: 1.118.066/934.605 euro.

IORDACHEANU
Modernizare DC 60 si retea de drumuri locale. Valoare proiect totala/eligibila: 1.168.145/976.916 euro.

IZVOARELE
Modernizare DC 20 Izvoarele Crasna, modernizare DC 21 Crasna - Schiulesti. Valoare proiect totala/eligibila: 823.280/687.835 euro.

MAGURELE
Modernizare DC 44A Magurele - Iazu. Valoare proiect totala/eligibila: 820.281/673.016 euro.

MANESTI
Imbracaminti bituminoase usoare pe DC 25A. Valoare proiect totala/eligibila: 1.014.516/847.958 euro.

RAFOV
Amenajare drumuri DC 82, DC 83, DC 86, DC 90. Valoare proiect totala/eligibila: 1.125.457/948.788 euro.

SINGERU
Modernizare DC 71, sat Miresu Mare - Miresu Mic. Valoare proiect totala/eligibila: 1.057.423/878.638 euro.

BREBU
Extindere retele de distributie a apei in comuna Brebu, satele Brebu Manastirei si Brebu Megiesesc. Valoare proiect total/eligibila: 1.020.107/852.569 euro.

CHIOJDEANCA
Extindere retele distributie apa. Valoare proiect totala/eligibila: 698.216/592.798 euro.

CORNU
Extindere si modernizare retele de distributie a apei. Valoare proiect totala/eligibila: 1.155.158/793.955 euro.

COSMINELE - VULCANESTI
Construire in sistem zonal de alimentare cu apa. Valoare proiect totala/eligibila: 1.192.893/997.739 euro.

FANTANELE
Investitie noua alimentare cu apa. Valoare proiect totala/eligibila: 1.186.832/991.512 euro.

GURA VADULUI - JUGURENI
Sistem zonal de alimentare cu apa. Valoare proiect totala/eligibila: 707.652/593.733 euro.

Submasura 2.1.3.
Canalizari in sistem centralizat in zonele rurale


FLORESTI
Canalizari si statii de epurare Floresti - Calinesti. Valoare proiect totala/eligibila: 1.152.041/961.702 euro.

PAULESTI
Investitie noua canalizare si statie de epurare. Valoare proiect totala/eligibila: 1.162.043/971.046 euro.

VALEA CALUGAREASCA
Canalizare si statie de epurare. Valoare proiect totala/eligibila: 1.190.374/993.846 euro.



PROIECTE SAPARD ELIGIBILE, IN ASTEPTAREA FINANTARII

Submasura 2.1.1.
Drumuri in zonele rurale
ADUNATI

Modernizare drumuri comunale. Valoare proiect totala/eligibila: 985.019/811.680 euro.

APOSTOLACHE - TATARU
Modernizare DC 50. Valoare proiect t/e: 1.153.093/922.949 euro.

ARICESTII RAHTIVANI
Modernizare drumuri de interes local. Valoare proiect totala/eligibila: 1.189.535/993.316 euro.

BALTA DOAMNEI
Modernizare drumuri locale. Valoare proiect totala/eligibila: 846.001/454.861 euro.

BERTEA
Modernizare drumuri locale. Valoare proiect totala/eligibila: 846.001/454.861 euro.

CARBUNESTI
Modernizare drumuri comunale. Valoare proiect totala/eligibila: 1.154.408/965.188 euro.

CERASU
Modernizare DC 23, DC 25. Valoare proiect totala/eligibila: 1.142.651/962.373 euro.

DUMBRAVA
Modernizare DC 81, DC 83, DC 84, DC 85. Valoare proiect totala/eligibila: 1.136.348/944.682 euro.

GHERGHITA
Modernizare drumuri comunale DC 100, DC 35A. Valoare proiect totala/eligibila: 846.738/675.848 euro.

LAPOS
Modernizare DC 93 si DC 15A. Valoare proiect totala/eligibila: 1.192.929/992.916 euro.

POIENARII BURCHII
Modernizare drumuri comunale. Valoare proiect totala/eligibila: 1.194.841/999.215 euro.

PROVITA DE JOS
Modernizare drumuri de interes local. Valoare proiect totala/eligibila: 1.189.469/889.679 euro.

PROVITA DE SUS
Modernizare DC 124, DJ 100 E - Plaiu. Valoare proiect totala/eligibila: 1.152.498/960.161 euro.

STARCHIOJD
Modernizare DC 95A, DC 139, DC 140, DC 39, DC 34. Valoare proiect totala/eligibila: 1.152.498/960.161 euro.

SURANI
Modernizare drumuri de interes local. Valoare proiect totala/eligibila: 1.192.321/962.495 euro.

SIRNA
Modernizare drumuri de interes local. Valoare proiect totala/eligibila: 886.488/733.433 euro.

SOTRILE
Modernizare drum local. Valoare proiect totala/eligibila: 1.188.083/993.548 euro.

STEFESTI
Modernizare drumuri locale. Valoare proiect totala/eligibila: 846.777/505.693 euro.

TEISANI
Modernizare drumuri comunale. Valoare proiect totala/eligibila: 1.195.192/999.679 euro.

BABA ANA
Alimentare cu apa. Valoare proiect t/e: 1.146.377/968.686 euro.

BANESTI
Extindere si modernizare retele apa. Valoare proiect totala/eligibila: 901.658/775.573 euro.

FILIPESTII DE PADURE
Retele distributie apa. Valoare proiect t/e: 1.164.651/976.064 euro.

FULGA
Alimentare cu apa. Valoare proiect t/e: 1.189.565/997.859 euro.

POIANA CAMPINA
Retele distributie apa. Valoare proiect t/e: 883.499/717.703 euro.

TALEA
Alimentare cu apa. Valoare proiect t/e: 524.619/399.262 euro.

VALEA DOFTANEI
Alimentare cu apa. Valoare proiect totala/eligibila: 1.195.534/999.799 euro.

BUCOV
Canalizare si statie epurare. Valoare proiect totala/eligibila: 1.175.360/979.820 euro.

SECARIA
Canalizare in sistem centralizat si statie de epurare. Valoare proiect totala/eligibila: 1.196.070/982.795 euro.

×