x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Consumatorii „invitaţi” să acopere restanţele la plata taxei de cogenerare

Consumatorii „invitaţi” să acopere restanţele la plata taxei de cogenerare

de Adrian Stoica    |    20 Iun 2017   •   10:30
Consumatorii „invitaţi” să acopere restanţele la plata taxei de cogenerare
Sursa foto: Victor Stroe

În curând, consumatorii finali de energie electrică se vor putea trezi obligaţi să plătească de mai multe ori taxe de cogenerare care este inclusă în preţul energiei facturate de către furnizor. Ea este în prezent de 13,01 lei pe MWh, fără TVA, şi, cu toate că este plătită riguros, lună de lună, de către consumatorii finali, Autoritatea Naţională de Reglementare în  domeniul Energiei (ANRE) ne-a pregătit o surpriză.

Potrivit unui proiect de ordin elaborat de către cei de la ANRE, facturile la energia electrică ale consumatorilor finali vor putea fi umflate cu restanţele pe care le au la plata taxei de cogenerare furnizorii şi producătorii de energie electrică. ANRE precizează că se va apela la această metodă extremă de recuperare a banilor datoraţi doar în cazul în care  s-au epuizat toate metodele de recuperare a acestor datorii de la furnizori şi producători.

Bunii platnici, buni din nou de plată

Astfel, potrivit Art.10, al.7 din proiectul autorităţii de reglementare „contribuția de cogenerare rămasă neachitată de către furnizorii de energie electrică pentru consumatorii din România către administratorul schemei de sprijin, pentru care s-au întreprins toate demersurile legale, se va recupera prin includerea acesteia în contribuția pentru cogenerare”. De asemenea, la alineatul 8 din acelaşi articol “supracompensarea și/sau bonusul necuvenit rămase neachitate de către producătorii de energie electrică și termică în cogenerare care accesează schema de sprijin către administratorul acesteia, pentru care s-au întreprins toate demersurile legale, se va recupera prin includerea acestora în contribuția pentru cogenerare.”

Restanţe de peste 218 mil. lei

Schema de cogenerare este gestionată de către operatorul Sistemului Energetic Naţional, compania Transelectrica, şi potrivit datelor centralizate de ea, situaţia plăţilor restante a contribuţiei de cogenerare nu arată deloc bine. La data de 12 iunie, ultima raportare afişată de Transelectrica pe site-ul său, restanţele se ridicau la 218,39 milioane de lei. Multe din aceste creanţe probabil că nu vor mai fi recuperate niciodată şi se vor reîntoarce în facturile consumatorilor finali pentru că multe dintre companiile datoare sunt în faliment şi în procedură de insolvenţă.

Contribuţiei de cogenerare nevirată către Transelectrica de către companiile aflate în faliment se ridicau la data menţionată la suma de 86.50 milioane de lei, din care peste 14 milioane reprezentau penalităţiile.

RAAN a murit, datoriile au rămas

În ceea ce priveşte companiile aflate în insolvenţă, restanţele acestora erau de peste 43 de milioane de lei, din care circa 11 milioane de lei reprezentau penalităţile. Restul datoriilor ar urma să fie recuperată pe cale comercială şi juridică. Cel mai mare datornic este Regia Naţională pentru Activităţi Nucleare (RAAN)-82,44 milioane de lei, dar regia se află în faliment, iar banii nu vor mai recuperaţi niciodată de la aceasta.  Odată cu aplicare ordinului ANRE, cele 82 de milioane de lei se vor reîntoarce în facturile consumatorilor finali. Cel de al doile mare datornic este societatea Electrocentrale Bucureşti cu 56,68 milioane de lei, dar în acest caz recuperare se face pe cale comercială.

Ce se face cu banii

Contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență reprezintă o sumă datorată lunar de fiecare consumator de energie electrică, pentru promovarea și dezvoltarea producerii de energie în sistem de cogenerare de înaltă eficiență, în scopul creșterii eficienței energetice și al îmbunătățirii securității alimentării cu energie, pe piața de energie din România.

×
Subiecte în articol: consumatori restante taxa de cogenerare