x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Contractul social european e rupt, iar Europa are nevoie de un Eurobuget!

Contractul social european e rupt, iar Europa are nevoie de un Eurobuget!

de Daniel Apostol    |    18 Iun 2019   •   16:09
Contractul social european e rupt, iar Europa are nevoie de un Eurobuget!

Comisarul european pentru economie și finanțe, Pierre Moscovici a declarat la Forumul Economic de la Bruxelles că este nevoie urgentă de un EUROBUGET ca prim pas în rescrierea contractului social european. Potrivit lui Moscovici, în ciuda nivelului scăzut al șomajului la nivelul Uniunii Europene, inegalitățile sunt în continuare în creștere. “Moștenirea cizei economice și financiare de acum zece ani este încă vizibilă, este încă aici prin nivelul ridicat al inegalităților și sărăciei, și deși contractul social european nu este rupt, acesta are nevoie urgentă de o revizuire”, susține Pierre Moscovici. Digitalizarea, schimbările climatice, demografia negativă sunt toate provocări dar și amenințări la adresa sistemului social european.

Pe de altă parte, susțin comentatorii, “modelul Gerard Depardieux” nu trebuie să fie un exemplu: oamenii au tendința să fugă de impozite prea mari și care nu se justifică social, dar deși un astfel de impozit a dispărut mai repede decât ar fi putut fi constatat efectul său, cei care au fugit de el nu s-au mai întors. 

Potrivit comisarului european citat, Europa trebuie să adopte rapid un Eurobuget cu funcțiuni clare, ca să poată să lupte mai eficient împotriva efectelor negative ale slăbirii contractului social.

Prezent în aceeași dezbatere, Luca Visentini - secretar general al European Trade Union Confederation - a declarat că, dimpotrivă, contractul social european e anulat și a precizat că oamenii nu se tem de migrație pe cât de tare se tem să nu-și piardă slujbele și să rămână săraci în stradă. Visentini crede că viitorul este incert tocmai deoarece contractul social european nu mai funcționează așa cum este el bine-prevăzut în tratatele europene. Luca Visentini spune că Europa are nevoie urgentă de mai multe joburi și de recrearea clasei sale de mijloc.

In foto: Pierre Moscovici / Luca Visentini

×