x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Coreenii vor să scape de cel mai mare şantier naval din România

Coreenii vor să scape de cel mai mare şantier naval din România

de Cristian Anton    |    19 Apr 2016   •   14:11
Coreenii vor să scape de cel mai mare şantier naval din România
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Coreenii vor să vândă şantierul naval din Mangalia sau să-l reducă la dimensiunile unei facilităţi pentru reparaţii. Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) a făcut un prim pas în acest sens prin relocarea unei comenzi pentru două vapoare din categoria suezmax, în valoare totală de 130 milioane de dolari, din Mangalia în şantierele sale din Coreea de Sud, după cum anunţă splash247.com. Deocamdată, nu există potenţiali cumpărători pentru cel mai mare şantier naval din România.

Închiderea şantierului ar ruina Mangalia, compania coreeano-română asigurând veniturile a zeci de mii de familii din tot judeţul Constanţa şi nu numai. Contextul este unul extrem de complicat, atât pentru Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), cât şi pentru compania-mamă din Coreea de Sud. DMHI are peste 2.500 de angajaţi, la care se adaugă încă pe atâţia de la firmele colaboratoare. Daewoo deţine 51% din şantier, restul de 49% aparţinând statului român, care nu a avut însă niciun cuvânt de spus în cei 19 ani de la înfiinţarea societăţii.

Evaziune anchetată de procurori

DMHI a avut în 2014 pierderi de 706.069.648 lei şi datorii de 4.298.970.786 lei, un minus total de 1,5 miliarde de dolari pentru compania-mamă. Şantierul este sufocat de peste 100 de firme-căpuşă, aşa zis subcontractoare, multe deţinute chiar de către sud-coreeni. Acestea drenează banii DMHI înspre profitul propriu, în timp ce şantierul declară pierderi uriaşe an de an. Evaziunea fiscală şi spălarea de la bani de aici sunt anchetate de procurorii constănţeni.

Pierderi uriaşe şi la ei

La rândul său, DSME este suspectată de Fiscul natal de fraudă. Al treilea cel mai mare constructor sud-coreean de nave a raportat pentru 2015 pierderi de 1,7 miliarde de dolari, iar renunţarea la şantierul din Mangalia este văzută ca o soluţie pentru redresarea DSME, controlată, la rândul său, de guvernul de la Seul.  

 

×