Crampoanele de la Poli Timişoara

Suporterii vin la meciuri, se înfierbântă, strigă, huiduie, se bucură, plâng. Fanii ştiu însă puţin despre ceea ce se întâmplă cu finanţele cluburilor, află informaţii vagi – doar sumele fabuloase date sau luate pe transferuri. Nu ştiu mai nimic despre sursa banilor.

Suporterii vin la meciuri, se înfierbântă, strigă, huiduie, se bucură, plâng. Fanii ştiu însă puţin despre ceea ce se întâmplă cu finanţele cluburilor, află informaţii vagi – doar sumele fabuloase date sau luate pe transferuri. Nu ştiu mai nimic despre sursa banilor.


Marian Iancu, patronul clubului de fotbal din Timişoara, declara ritos în anul 2006 că Poli este: “Cel mai curat club de fotbal din România”.

În acea perioadă, acelaşi Iancu Alexandru Marian, cum îl citau anchetatorii la adresa din Bucureşti, Str. Steluţei nr. 6, Sector 1, avea probleme grele cu Parchetul. Instituţiile statului îi urmăreau pe dl Marian Iancu şi pe o serie de parteneri de afaceri într-un dosar greu de fraude fiscale. Instanţele au decis să îl bage în arest pe inculpat pentru o perioadă. Clubul “Poli” era însă “cel mai curat din România”. Acţionarii investiseră nu mai puţin de 20 de milioane de euro, după afirmaţiile lui Iancu, în afacerea de la Poli. După doi ani, în februarie 2008, Marian Iancu nu mai este atât de încrezător în viitorul clubului şi anunţă că este posibil ca Poli Timişoara să intre în faliment.

“Nu ştiu cum să-i conving pe acţionarii de la BkP să investească în continuare în club”, anunţa trist Iancu.

Cine-s actionarii. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA are, potrivit înregistrării din 16 octombrie 2007, următorii asociaţi: Iancu Alexandru Marian, Roşianu Emil, Mărgărit Constantin, FCU Politehnica Timişoara, care contribuie cu 61,58% la capital, VGB Invest SA, şi Balkan Petroleum SA care deţine 38,36%.

Unde-s banii? Mulţi fani ai clubului de elită al Banatului ştiu că investitorii de la VGB şi de la Balkan Petroleum, finanţatorii echipei, sunt de fapt reprezentaţi de Marian Iancu. Ei au fost acceptaţi de nevoie, pentru că FCU Politehnica Timişoara nu avea bani să ţină echipa. Nici acum nu are, poziţia de acţionar majoritar fiind o simplă statistică, cel care face şi desface fiind dl Iancu. Este greu de crezut că acest investitor este la fel de curat precum clubul, trecutul apropiat fiind legat e un dosar penal cu multe încrengături, cunoscut de opinia publică drept “Tunul RAFO”.

Mecanismul. Rafinăria de la Oneşti – RAFO a trecut prin multe mâini, perioada Iacubov fiind cea în care s-a pus la cale un mecanism de eludare a plăţii impozitelor. Din RAFO, printr-o serie de contracte şi convenţii au fost sifonate spre VGB sume uriaşe printr-o inginerie simplă. RAFO livra produse petroliere către VGB şi accepta în locul plăţii corecte o serie de bunuri supraevaluate, achiziţionate anterior de VGB. Prin această suveică, aflată în cercetarea justiţiei şi a organelor fiscale, rafinăria a fost adusă în stare de faliment în timp ce acţionarii de la VGB şi din firmele clonate au făcut averi uriaşe. Mersul în justiţie al proceselor este anevoios, încâlcit, blocat în general prin motive procedurale. RAFO a fost până la urmă cumpărat de un grup de investitori a căror identitate este incertă, dar aflată sub suspiciune de a fi tot clanul Iancu.

AVAS, care trebuia să lămurească statutul RAFO – vaca de muls a grupului Iacubov-Iancu, are o poziţie mai mult confuză, greu argumentată de titulatura de administrator al activelor statului.

În balta proceselor tergiversate şi moliciunea instituţiilor statului, cei care au prosperat pe cadavrul RAFO sunt investitori curaţi, patroni de cazinouri, ovaţionaţi pe stadioane. Mizeria de sub preşul “clubului curat” rămâne încă la dospit.

Investitorii pot oricând fi distribuiţi într-un film despre mafie regizat de Coppola. Ei ar putea juca rolul vieţii lor, evident fără nici o legătură cu mizeria descrisă mai sus.