x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creatorul Daciei Logan pregăteşte un automobil cu preţul de 2.500 de euro

Creatorul Daciei Logan pregăteşte un automobil cu preţul de 2.500 de euro

de Mediafax    |    23 Noi 2011   •   09:57
Creatorul Daciei Logan pregăteşte un automobil cu preţul de 2.500 de euro

Gerard Detourbet, seful proiectului Entry de la Renault, responsabil de dezvoltarea modelelor Logan, Sandero si Duster, va conduce de la inceputul anului viitor o echipa Renault-Nissan care va incerca sa creeze un automobil "ultra-economic", tintind un pret de vanzare de 2.500 de euro.

Dupa ce a castigat pariul autoturismului low-cost, Renault vrea sa intre pe piata masinilor ultra-economice, de doua, trei ori mai ieftine decat Loganul, scrie cotidianul La Tribune, citand surse apropiate companiei franceze.

Alianta Renault-Nissan vrea sa dezvolte astfel un automobil mic, super-simplificat, fara legatura insa cu proiectul incercat anterior impreuna cu constructorul indian Bajaj, care se pare ca a esuat, realteaza La Tribune. O serie de idei aparute in timpul lucrarilor la proiectul respectiv vor fi insa folosite.

Automobilul este destinat pietelor emergente din tari sarace, insa ar putea avea succes in final si in Europa.

Detourbet a declarat in septembrie pentru cotidianul francez, la Salonul Auto de la Frankfurt, ca lucreaza la un model "sub" Dacia Logan si Sandero, pentru a penetra segmentul "masinii populare" din Brazilia.

Insa proiectul automobilului de 2.500 de euro nu va avea legatura cu platforma Dacia, mult prea scumpa pentru un astfel de proiect.

×