x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Credite ieftine pentru eficienta energetica

Credite ieftine pentru eficienta energetica

29 Oct 2004   •   00:00

Banca Mondiala finanteaza acordarea de credite ieftine pentru realizarea unor obiective de eficienta energetica. Clientii eligibili sunt companiile sau administratii publice locale, plus societatile detinute de acestea.

ADRIAN N. IONESCU

OPTIMIST. Voronca pare convins ca proiectul pe care-l conduce va impresiona bancile
"La sfarsitul lunii noiembrie se vor semna primele contracte de credite acordate de Fondul Roman de Eficienta Energiei (FREE)", a declarat Mihai Marius Voronca, recent numit director executiv al acestui organism. FREE s-a nascut in urma unui acord dintre Guvernul Romaniei si Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare din Grupul Bancii Mondiale, care actioneaza in calitate de agentie de implementare pentru Fondul Global de Mediu (GEF).

BANII. FREE beneficiaza de capital initial de 10 milioane dolari, provenind dintr-un grant acordat de GEF, din care 2 milioane dolari sunt destinati cheltuielilor de operare, iar celelalte 8 acordarii de credite intre 100.000 si 1 milion dolari pentru realizarea unor proiecte de eficienta energetica, pe o perioada de maximum 4 ani, cu perioade de gratie, garantii si dobanzi sub media pietei bancare. "Finantarile desfasurandu-se in termeni comerciali, intentia noastra este de a demonstra bancilor ca astfel de proiecte sunt posibile, merita sa fie creditate si, astfel, sa incurajam aparitia acestui segment pe piata creditelor", a adaugat Voronca. Fondul Romano-American pentru investitii desfasoara deja o schema de finantare complexa in care beneficiarul isi plateste ratele achitand de fapt costul (mai mic decat piata) al energiei.

ELIGIBILITATEA. Clientii eligibili ai FREE pot fi companii sau administratii publice locale, societati detinute de acestea, care au autorizatie de mediu sau se afla in procesul obtinerii acesteia. Contributia clientilor sau a altor parteneri trebuie sa reprezinte minimum 20% din valoarea proiectului, iar 50% din beneficiile totale ale acestuia trebuie sa fie constituite din economiile de energie rezultate. Se acorda "atentie deosebita" tehnologiilor simple si verificate, incluzand (fara a se limita la): arzatoare si cazane, pompe cu turatie variabila, condensatoare pentru imbunatatirea factorului de putere, compresoare, sisteme de cogenerare, sisteme de racire etc.

CURAJ

"Intentia noastra este de a demonstra bancilor ca astfel de proiecte sunt posibile, merita sa fie creditate si, astfel, sa incurajam aparitia acestui segment pe piata creditelor. La sfarsitul lunii noiembrie se vor semna primele contracte" - Marius Voronca, director executiv FREE
×
Subiecte în articol: economic