x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creşterea economiei a încetinit la 3% în trimestrul trei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Creşterea economiei a încetinit la 3% în trimestrul trei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

14 Noi 2019   •   10:11
Creşterea economiei a încetinit la 3% în trimestrul trei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Creşterea economiei a încetinit în trimestrul trei al acestui an la 3%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, Produsul intern brut (PIB) a urcat cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Pe serie ajustată sezonier, creşterea PIB în trimestrul trei a fost de 3,2% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care, în trimestrul doi, avansul economiei a fost de 4,3% comparativ cu perioada corespunzătoare din 2018.

Şi comparativ cu trimestrul precedent, creşterea economiei a încetinit la 0,6% în trimestrul trei, faţă de 0,8% în T2 comparativ cu T1.

În primele nouă luni ale acestui an, Produsul intern brut a crescut cu 4% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier faţă de intervalul ianuarie - septembrie 2018. Anul trecut, în primele nouă luni, creşterea economică înregistrată de România a fost de 4,2%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2017.

Comisia Europeană a arătat, în previziunile economice de toamnă publicate recent, că ritmul de creştere al economiei româneşti va accelera uşor anul acesta, până la 4,1%, de la un avans de 4% în 2018, pentru a încetini ulterior la 3,6% în 2020 şi 3,3% în 2021.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: crestere economica