x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Criza scade vânzările de flori cu 30%

Criza scade vânzările de flori cu 30%

de Ionuţ Ivan    |    20 Mai 2009   •   00:00
Criza scade vânzările de flori cu 30%
Sursa foto: Marin Raica/Editura Intact

Comerţul stradal cu flori va merge prost anul acesta. Din cauza vânzărilor slabe, din cele un milion de fire de flori, care sunt aduse în fiecare săptămână în România, mai mult de 25%-30% sunt aruncate, spune Florin Georgescu, preşedintele Asociaţiei Florarilor.



Tendinţa de scădere a vânzărilor s-a făcut simţită printre florari încă din noiembrie 2008, dar fenomenul a devenit evident abia în zilele de 1 şi 8 Martie anul acesta, când s-a vândut mai puţin, spune Georgescu. El mai precizează că zilele de 1 şi 8 Martie sunt semnificative pentru negustorii de flori, deoarece funcţionează ca un barometru al vânzărilor pe anul respectiv.

Florarii din Bucureşti spun că tot mai puţini oameni mai au azi bani să cumpere flori. Şeful florarilor adaugă că există o mentalitate diferită faţă de flori a cumpărătorilor din Vest comparativ cu cei din Est: românul cumpără o singură floare şi asta la ocazii speciale, iar un olandez, spre exemplu, cumpără întregul buchet de 20-25 de trandafiri pentru care plăteşte 20-30 de euro.

IMPORTURI
Pe lângă criză, florarii se mai confruntă şi cu o inflaţie de firme care se ocupă cu importuri de flori. Numai în Bucureşti sunt 50 de importatori mari de flori şi plante decorative. Importul realizat doar de şapte-opt din cei 50 este estimat de Georgescu la un milion de fire.

"O sută de mii de flori aduce un singur importator, atât intră într-un tir şi vin aproximativ şapte-opt tiruri pe săptămână. Din acestea, două se aruncă", spune preşedintele Asociaţiei Florarilor.

Şi datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că 80%-90% din marfa florarilor provine din importuri, din ţări ca Olanda, Ungaria sau Italia. Aceste importuri sunt justificate prin faptul că florile produse în România costă mai mult decât cele aduse din afară.

Cauzele sunt clima rece care nu favorizează culturile extinse, dar şi lipsa de experienţă a floricultorilor români care nu pot ajunge la aceeaşi calitate cu cea a olandezilor. Dar, pentru lunile când există cerere pentru florile de sezon, florarii stradali colaborează şi cu producătorii români, deşi spun că aceştia "au flori care nu se compară cu cele de afară".

PREŢURI SEZONIERE
Sezonul bun pentru vânzări începe la 1 septembrie şi ţine până la 1 martie, zic florarii cu experienţă. Astfel, dacă un fir de trandafir, cea mai importată floare în România, poate fi cumpărat în ianuarie-martie cu 7 lei, în lunile de vară, când oamenii pleacă în vacanţă, preţul ajunge undeva pe la jumătate.

Conform datelor furnizate de INS , România a importat flori de 13 milioane de euro în anul 2008. Tot statisticile oficiale arată că trandafiri în valoare de 7,6 milioane de euro au fost aduşi din Ungaria, Italia şi Olanda. Garoafele importate de florari din Italia şi Turcia sunt în valoare de 2,6 milioane de euro. Din Thailanda şi Olanda au ajuns în ţară orhidee în valoare de un milion de euro. Şi tot din Olanda sunt aduse şi crizantemele estimate de INS la o valoare de 1,5 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: economic flori