x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sărăcia la români: un sfert nu-și mai pot plăti facturile

Sărăcia la români: un sfert nu-și mai pot plăti facturile

de Daniela Ivan    |    21 Mai 2018   •   11:29
Sărăcia la români: un sfert nu-și mai pot plăti facturile

Aproape 7 milioane de români trăiesc în sărăcie, iar dintre aceştia peste 3,8 milioane sunt în deprivare materială severă. În timp ce autorităţile îşi fac planuri să trecem la euro, patru din zece români trăiesc cu mai puţin de 60% din venitul mediu, iar unul din patru nu-şi poate plăti facturile de la o lună la alta. Se întâmplă în România anului 2018.

 

Românii care trăiesc în familii unde venitul pe cap de gospodărie este mai mic de  60% din venitul mediu pe cap de gospodărie  sunt consideraţi săraci. Pragul sărăciei pe persoană a fost calculat de Statistică la 544 de lei pe lună în anul 2016, în creştere de la 514 în anul 2015. Pentru 2017, Statistica nu a oferit încă date, dar este de aşteptat să sară de 750 de lei având în vedere majorararea salariului minim şi a punctului de pensie din ultimul an. Cine sunt aceşti oameni? Cei care provin din familii cu mulţi copii unde lucrează doar un părinte sau din familii unde unul dintre părinţi este pensionar, iar celălalt nu lucrează. Şi asistaţii social, cei ieşiţi la pensie pe caz de boală sau pensionarii cu pensia minimă se încadrează aici.

Comisia Europeană a definit sărăcia şi a spus că o persoană este expusă la acest risc, dacă veniturile gospodăriei din care face parte sunt mai mici decât pragul sărăciei, stabilit la 60% din media veniturilor disponibile pe adult echivalent.

România se află pe penultimul loc în UE-28, cu o pondere de 40 % a populației expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale, potrivit datelor Eurostat. Numai Bulgaria ne întrece cu o pondere a populației expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale de 40,4%.

 

În ultimii şase ani numărul românilor aflaţi în sărăcie a scăzut cu peste 1,6 milioane, iar a celor aflaţi în deprivare materială severă cu peste 2,4 milioane, a arătat vicepremierul Viorel Ștefan în lucrarea Starea economiei, trimestrul 1, 2018

 

Statistică neagră

  • Aproape un milion de români au pensii sub 520 de lei şi beneficiază de o completare sub formă de "Indemnizaţia socială pentru pensionari" pentru a atinge acestă valoare minimă stabilită de lege
  • Aproape 1,5 milioane de români au înregistrat venituri cât salariul minim brut sau mai puţin, lucrând mai puţin de o normă întreagă
  • Mai mult de jumătate de milion de oameni au primit ajutoare sociale anul trecut sub formă de alocaţie pentru susţinerae familiei (257.538 familii) şi de venitul minim garantat (244.814 ).

 

Ce este deprivare materială severă

Potrivit definiţiilor UE, membrii gospodăriilor care nu își pot permite cel puțin patru din nouă componente considerate esențiale pentru un trai decent se află în deprivare materialăe severe

  • achitarea cu întârziere a chiriei, utilităților, ratelor la împrumuturi;
  • deținerea unui telefon fix sau mobil;
  • deținerea unui televizor color;
  • deținerea unei mașini de spălat;
  •  încălzirea adecvată a locuinței;
  • consumul de carne, pui, pește sau proteine echivalente cel puțin o dată la două zile;
  • posibilitatea de a face față cu resursele proprii, cheltuielilor neprevăzute, echivalente cu 1/12 din valoarea pragului anual de sărăcie;
  • plata unei vacanțe de o săptămână pe an, departe de casă;
  • deținerea unui autoturism personal;

Aproape 30% din copii şi tinerii până la 17 ani sunt în deprivare materială severă ceea ce le afectează drastic oportunităţile de a se dezvolta

×
Subiecte în articol: saracie