x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cupru Min poate fi profitabilă şi fără privatizare

Cupru Min poate fi profitabilă şi fără privatizare

de Daniel Ionaşcu    |    23 Apr 2012   •   20:08
Cupru Min poate fi profitabilă şi fără privatizare

Statul poate sa opereze Cupru Min timp de 10-15 ani fara probleme, utilizand infrastructura actuala, iar compania va putea face si profit, considera Nicolae Dicu, fost ministru al Minelor si expert in minerit cu o activitate de peste 40 de ani. Tot ce trebuie este ca statul sa lase profitul in companie si sa nu mai ia dividende, pentru a da companiei capital de retehnologizare, iar Cupru Min sa primeasca si energie ieftina de la Hidroelectrica.

'Pentru firme straine statul a gasit energie hidro, pentru propria companie nu“, a declarat pentru Jurnalul National Dicu intr-un interviu. El se refera la contractele de energie hidro avute de combinatele Alro – detinut de oligarhul rus Vitali Matsiski si ArcelorMittal – aflat in proprietatea magnatului indian Lakshmi Mittal.

Povestea datoriilor din energie

'Asa au ramas datori la energie, penalizarile sunt foarte mari“, mai spune el. Cupru Min are datorii de 65 de milioane de lei, din care 58 de milioane pentru energie catre Electrica Transilvania Sud, in conditiile in care capitalurile proprii erau de doar 32 de milioane de lei. Acesta a fost si motivul pentru care statul a considerat compania ca fiind in faliment. Energia ocupa 15-20% din costurile companiei, mai spune el. Spre comparatie, la combinatul siderurgic de la Galati, energia ocupa 9,2% din costuri, dupa cum a reiesit din contractul publicat pe OPCOM de grupul ArcelorMittal. Fostul ministru il contrazice pe presedintele Basescu, care a facut lobby pentru privatizarea Cupru Min la investirea noului ministru al Mediului, Attila Korodi. '{tim toti artificiul prin care Cupru Min a mai reusit sa obtina profit anul trecut. Pur si simplu nu a facut investitii pentru deschiderea fronturilor, in vederea exploatarii de suprafata in continuare. Artificial, domnii manageri si-au creat conditii sa incaseze, probabil, prime pentru profitul realizat, dar compania nu are bani sa isi extinda frontul de exploatare“, afirma presedintele Basescu in data de 10 aprilie.

'Au facut profit pe munca lor“, spune Nicolae Dicu, care recunoaste existenta nevoii de a extinde frontul de lucru.

Zacamantul de cupru de la Rosia Poieni este singurul din mineritul neferos care mai este in uz, restul fiind toate inchise cu timpul. Exploatarea sa a fost facuta in cariera, cu prelucrare in munte. A fost dotat cu 4 linii cu mori si era programat sa ajunga la o capacitate de extractie si prelucrare de 9 milioane de tone de minereu pe an. De fapt, aceasta cifra apare si pe site-ul companiei acum, unde se mentioneaza ca se poate extinde pana la 15 milioane de tone pe an. Dicu spune, insa, ca la Rosia Poieni niciodata nu s-au extras mai mult de 6 milioane de tone de minereu.

Cat valoreaza zacamantul: 17 miliarde de euro in 100 de ani

Expertul are si o parere aparte in privinta zacamantului. Potrivit calculelor sale, valoarea zacamantului de la Rosia Poieni este de 17 miliarde de euro la preturile actuale, insa exploatarea se face pe circa 100 de ani, astfel ca nu vede cu ochi buni inflamarea spiritelor din ultima vreme. Rezerva de la Rosia Poieni este de sub un miliard de tone de minereu, insa concentratia de cupru este de doar 0,36%. Pe romaneste, se pot extrage 3,6 kilograme de cupru pe tona de minereu. Dar din intreaga rezerva se poate exploata doar 80% din cantitate. Ceea ce ar insemna un total teoretic de 2,8 milioane de tone. Ulterior, in procesul de flotatie se recupereaza 70% din cantitate, ceea ce ne duce la un total de 2 milioane de tone. Mai departe, in procesul metalurgic se recupereaza 93% din cupru, astfel ca ajungem la 1,8 milioane de tone de cupru electrolitic. Aceasta ultima veriga nu mai exista in Romania, din moment ce uzina de prelucrare de la Zlatna s-a inchis. Per total exista, insa, la preturile actuale de 8.400 dolari pe tona, o valoare teoretica de 15 miliarde de euro la cupru. Dar la Rosia Pieni se mai recupereaza si aur si argint. La 100 de tone se obtin 3 grame de aur si 50 de grame de argint, astfel ca in total s-ar mai extrage din zacamant 30 de tone de aur si 500 de tone de argint. Astfel ca, in final, valoarea zacamantului ar ajunge la 17 miliarde de dolari. Insa la o perioada de exploatare de 100 de ani, asta inseamna ca anual se va extrage de maxim 170 de milioane, ceea ce inseamna ca profitul va fi mic tinand cont de investitiile necesare.

Cum se poate exploata pe viitor

Problema cea mai spinoasa o constituie, insa, cum se va continua exploatarea de acum incolo. 'Se poate exploata in doua moduri: la zi, in cariera si in subteran“, spune Dicu. In cariera se vor putea extrage maximum 10 milioane de tone pe an, ceea ce inseamna productia a 23.000 de tone de concentrat anual. Problema e ca asa se poate valorifica sub 10% din rezerva de un miliard. Astfel, in functie de productia anuala, extractia ar putea continua 10-15 ani. Daca s-ar continua cu exploatare in subteran, capacitatea maxima nu poate depasi 5 milioane de tone pe an, adica s-ar produce 12.000 de tone de concentrat. 'Pe plan mondial se experimenteaza o noua metoda de extragere a cuprului din zacaminte sarace – «lesiere bacteriana», care poate accelera timpul de exploatare, dar se recupereaza o cantitate mult mai mica de cupru“, a mai completat Nicolae Dicu. Premierul Mihai Razvan Ungureanu a declarat recent ca statul nu avea posibilitatea de a exploata zacamantul de cupru, iar daca ar face-o 'ar crea un deficit de ordinul miliardelor de euro“.

Privatizare reluata

Roman Copper castigase licitatia organizata de catre Ministerul Economiei, plusand 200,7 milioane de euro pentru Cupru Min. Insa, ulterior compania nu a dorit sa puna deoparte 32 de milioane de euro pentru garantiile de mediu si nici publicarea contractului. Ulterior, dupa ce termenul pentru semnare a expirat, oficialii au invadat spatiul public cu o serie de comunicate in care spuneau ca, de fapt, ei au fost de acord. Ministerul nu a mai semnat si a anuntat ca procedura de privatizare se va relua.

Ce se va inampla mai departe? Fostul ministru spune ca 'cine il va cumpara va spune ca nu are front de lucru, ca nu poate merge cu o singura linie iar in final va inchide compania si va vinde zacamantul“.

×