x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curierul Taxelor din Sectorul 4 şi istoria sa macabră

Curierul Taxelor din Sectorul 4 şi istoria sa macabră

de Cristian Anton    |    31 Ian 2019   •   16:50
Curierul Taxelor din Sectorul 4 şi istoria sa macabră

Pink Post Solutions SRL, firma de curierat angajată de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 pentru distribuirea corespondenţei către contribuabili, are un istoric încărcat de falimente, care ajunge până la milionarul Răzvan Petrovici, finul lui Virgil Măgureanu. Societatea care şi-a schimbat de trei ori denumirea şi sediul social în tot atâţia ani face parte dintr-un grup de firme, Total Post, care a primit în intervalul 2012- 2019 peste 120 de contracte cu statul, în valoare de peste şase milioane de euro.

Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 a încheiat pe 28 ianuarie 2019 un contract cu Pink Post Solutions SRL pentru „servicii poştale constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea către destinatari persoane fizice şi persoane juridice a plicurilor şi coletelor”. Este vorba despre un acord cadru valabil 18 luni, cu o valoare totală de 3.605.550 lei, fără TVA. Din considerente neştiute, suma din documentaţia de atribuire este mult mai mică decât cea publicată de SEAP, respectiv 8.501.100 lei, astfel încât e greu de spus care este, până la urmă, valoarea reală a contractului. Pink Post Solutions SRL începe astfel în forţă anul 2019, după un 2018 încărcat de contracte similare cu statul, deşi mult mai mici: 455.172 lei de la Aquabis Bistriţa Năsăud pe 28 decembrie, 227.500 lei pe 28 noiembrie de la Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4, alţi 335.625,5 lei pe 13 noiembrie de la Serviciul Public Finanţe Locale Piteşti şi 478.003,52 lei pe 8 august, de la Aquatim Timişoara.

Peste 100 de contracte cu statul

Şi asta nu e tot. În 2017 şi 2016, Total Post Mail Services SRL, o firmă soră a Pink Post Solutions, a primit 54 de contracte prin încredinţare directă, de la diverse servicii locale de taxe şi impozite din ţară (Târgu Jiu, Giurgiu, Cluj Napoca, Bucureşti) după ce, în perioada 2012-2015, a beneficiat de alte 40 de contracte cu statul (ANAF Prahova, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Primăria Arad, direcţiile fiscale din Ploieşti şi Timişoara etc), în valoare de peste 1,4 milioane de euro.

6,2 milioane de euro este valoarea contractelor primite de la stat de grupul Total Post

În fine, Total Post Services SRL, altă firmă a grupului Total Post, a primit 21 de contracte cu statul (finanţele publice din Prahova, Argeş, Constanţa, Ilfov etc), în valoare de peste 2,8 milioane de euro. Pe de altă parte, Total Post prestează servicii similare pentru entităţi private mari, precum NN Asigurări, BCR, CEC Bank, Unicredit etc.

Trei sedii în trei ani

Pink Post Solutions SRL are sediul în Voluntari şi raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 38.485.214 lei (dublu faţă de cât a reuşit în toţi anii de la înfiinţare, în 2011, la un loc) şi un profit net de 658.159 lei, cu doar 8 angajaţi, dar şi datorii de 13.142.085 lei. Firma are un istoric foarte interesant. Din iulie 2017, asociatul majoritar al Pink Post Solutions SRL este offshore-ul cipriot Compania Intrapan Limited, reprezentată de Mihaela Ionelia Udrea, care a preluat pachetul de 98,1% de la Zoto Investments BV, offshore olandez reprezentat de Cristinel Vasile Petcu, care este şi administratorul firmei. Pink Post este doar ultima denumire a firmei de curierat care se bucură de atât succes la contractele cu unităţile de fisc locale. În 2017, se numea Total Post Solutions SRL şi avea sediul în satul Creţeşti, din comuna ilfoveană Vidra, iar în 2016 purta numele Real Print Solutions SRL, cu sediul într-un apartament de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6. Din grupul Total Post mai fac parte Total Post Services SRL (în faliment), Total Post Mail Services SRL (în insolvenţă) şi Total Post Express Mail SRL, toate controlate de acelaşi om, Cristinel Vasile Petcu. Total Post a fost amendată de două ori de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cu câte 50.000 de lei, în mai 2012 şi octombrie 2011, pentru că a încheiat contracte pentru furnizarea de servicii poştale la un preţ mai mic decât cel rezervat furnizorului de serviciu universal, Poşta Română.

Partener de afaceri cu Răzvan Petrovici

Cristinel Vasile Petcu este un vechi partener de afaceri cu celebrul Răzvan Petrovici, finul fostului şef al SRI, Virgil Măgureanu. Petcu era administratorul Tichet Plus Services SRL, una din companiile lui Petrovici, alături de Gheorghe (Geo) Buruiană, mâna dreaptă a milionarului, prezent în toate afacerile acestuia. Anişoara Buruiană, soţia lui Geo Buruiană, era, de altfel, reprezentanta asociatului majoritar al Total Post Solutions SRL, Zoto Investments BV, în 2012. Între timp, imperiul de sute de milioane de euro al lui Răzvan Petrovici s-a prăbuşit.

Primul mare lanţ românesc de supermarketuri, Univers’All, a dat faliment în 2007, cu datorii de 20 de milioane de euro. În acelaşi an, DIICOT deschidea un dosar de evaziune fiscală pe numele lui Răzvan Petrovici şi altor 11 persoane implicate în GFS Duty Free România SRL, cel mai mare lanţ de magazine duty free din ţară.

Patru asociaţi au murit în condiţii suspecte

Falimentul afacerilor lui Răzvan Petrovici a fost marcat de o serie de morţi suspecte ale oamenilor săi cu funcţii cheie. Mâna sa dreaptă, Geo Buruiană, a murit în aprilie 2012, în urma unei partide de pescuit în Ialomiţa, după ce firul undiţei sale a atins o linie de înaltă tensiune. În 2008, tot în aprilie, tot în Ialomiţa, un alt om de-al lui Petrovici, Romulus Dănăilă, director la Tichet Plus Services SRL, a murit în timp ce se întorcea de la mare, după ce maşina sa a plonjat de pe un pod. Nu au existat urme de frânare, şoferul nu era băut, iar moartea acestuia a rămas un mister. În octombrie 2007, tot în Ialomiţa, moare carbonizat în elicopterul în care se afla Paulian Onică, asociatul lui Răzvan Petrovici în aceeaşi Tichet Plus Services SRL. În iunie 2006, Bogdan Stavre, directorul Univers’All Trading România, a murit la două zile după ce fost găsit în comă pe caldarâm, în spatele blocului unde locuia, în Constanţa. A ieşit din apartament spunând că trebuie să dea un telefon. Părinţii săi sunt convinşi că a fost asasinat de mafia de la Univers’All, după ce acesta a descoperit că din firma lui Petrovici se scurg miliarde de lei, fără acoperire.

 

 

 

×
Subiecte în articol: Pink Post Solutions SRL