x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 25 septembrie: Moneda naţională s-a apreciat faţă de principalele valute

Curs valutar 25 septembrie: Moneda naţională s-a apreciat faţă de principalele valute

25 Sep 2019   •   15:04
Curs valutar 25 septembrie: Moneda naţională s-a apreciat faţă de principalele valute

Leul s-a apreciat uşor miercuri faţă de moneda europeană, Banca Naţională a României afişând un curs de 4,7439 lei pentru un euro, în scădere cu 0,46 bani (-0,10%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7485 lei/euro.

Leul a câştigat teren şi faţă de dolarul american, până la un curs de 4,3132 lei, cu 0,42 bani (-0,10%) mai puţin decât la cotaţia din şedinţa precedentă, de 4,3174 lei.

Potrivit BNR, moneda naţională s-a depreciat faţă de francul elveţian, până la un curs de 4,3757 lei, cu 1,23 bani (0,28%) mai mult faţă de cotaţia stabilită cu o zi în urmă, respectiv 4,3634 lei pentru un franc.

Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 1,18 de lei (0,56%), până la valoarea de 212,3008 de lei, de la cotaţia de 211,1197 lei anunţată marţi.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: curs valutar