x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 6 ianuarie 2020: Leul s-a apreciat în raport cu euro şi dolarul american

Curs valutar 6 ianuarie 2020: Leul s-a apreciat în raport cu euro şi dolarul american

06 Ian 2020   •   13:51
Curs valutar 6 ianuarie 2020: Leul s-a apreciat în raport cu euro şi dolarul american

Leul s-a apreciat luni în raport cu euro, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7760 lei, în scădere cu 0,29 bani (-0,06%) faţă de cotaţia din şedinţa anterioară, când moneda unică europeană valora 4,7789 lei.

Totodată, leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,2658 lei, în scădere cu 2,64 bani (-0,62%), comparativ cu cotaţia anterioară, respectiv 4,2922 lei pentru un dolar.

Conform BNR, moneda naţională s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, care a ajuns, luni, la valoarea de 4,4033 lei, în scădere cu 0,51 bani (-0,12%), comparativ cu cotaţia din şedinţa precedentă, de 4,4084 de lei.

Gramul de aur s-a scumpit, luni, cu 2,518 de lei (1,18%), până la 216,2917 lei, de la 213,7734 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: curs valutar