x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar: Leul pierde teren în raport cu principalele valute

Curs valutar: Leul pierde teren în raport cu principalele valute

02 Oct 2018   •   13:32
Curs valutar: Leul pierde teren în raport cu principalele valute

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, marţi, un curs de 4,6658 lei pentru un euro, în creştere cu 0,62 de bani (+0,13%) faţă de cotaţia anterioară, când moneda unică europeană valora 4,6596 lei. De asemenea, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,0507 lei, cu 3,97 de bani peste valoarea stabilită luni (+0,99%), respectiv 4,0110 lei pentru un dolar. Potrivit BNR, leu s-a depreciat faţă de francul elveţian şi a ajuns, marţi, să valoreze 4,1183 lei, mai mult cu 3,76 bani (0,92%), în comparaţie cu anunţul din şedinţa anterioară, de 4,0807 lei. 

Gramul de aur s-a scumpit, marţi, cu 2,44 de lei (1,6%), până la 155,3537 lei, faţă valoarea de 152,9099 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: curs valutar moneda nationala