x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar: Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute

Curs valutar: Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute

24 Dec 2018   •   15:00
Curs valutar: Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,6413 lei pentru un euro, în scădere cu 0,45 de bani (-0,10%), în comparaţie cu cotaţia de la sfârşitul săptămânii trecute, respectiv de 4,6458 lei pentru moneda unică europeană.

În raport cu dolarul american, moneda naţională s-a apreciat nesemnificativ, până la un curs de 4,0686 lei, mai puţin cu 0,02 bani faţă de anunţul precedent, de 4,0688 lei/dolar.

Datele BNR arată, totodată, că, în privinţa cursului leu/franc, acesta a coborât cu 1,57 de bani (-0,38%), până la o cotaţie de 4,0925 lei, comparativ cu cotaţia anterioară, când un franc elveţian valora 4,1082 lei.

Gramul de aur s-a scumpit, luni, cu 55,62 de bani (+0,33%), ajungând la 165,0178 lei, de la 164,4616 lei, cât se anunţase în şedinţa de vineri. AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar moneda nationala