x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs Valutar: Moneda naţională s-a apreciat uşor în raport cu euro, dar a pierdut teren în faţa dolarului american

Curs Valutar: Moneda naţională s-a apreciat uşor în raport cu euro, dar a pierdut teren în faţa dolarului american

12 Noi 2018   •   13:33
Curs Valutar: Moneda naţională s-a apreciat uşor în raport cu euro, dar a pierdut teren în faţa dolarului american

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,6586 lei pentru un euro, în scădere cu 0,02 bani faţă de cel din şedinţa anterioară, când moneda unică valora 4,6588 lei. 

În schimb, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,1342 lei/dolar, mai mare cu 2,79 bani (+0,68%) în comparaţie cu cât se stabilise vineri, respectiv 4,1063 lei/dolar. 

Potrivit BNR, cursul leu/franc a urcat cu 1,65 bani (0,4%), până la o cotaţie de 4,0964 lei, comparativ cu anunţul anterior, când un franc elveţian valora 4,0799 lei. 

Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 46,3 de bani (0,29%), ajungând la 160,4438 lei, de la 160,9068 lei, cât se anunţase în şedinţa precedentă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar