x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curse aeriene - TAROM nu mai zboara la Milano

Curse aeriene - TAROM nu mai zboara la Milano

de Iohanna Onaca Purdea    |    09 Aug 2006   •   00:00
Curse aeriene - TAROM nu mai zboara la Milano

Compania TAROM nu mai opereaza zborurile pe relatia Bucuresti - Milano incepand de la 1 august, cursele fiind preluate de compania Alitalia.

Potrivit unor surse din cadrul TAROM, decizia de a renunta la cursele catre Milano a fost luata "din motive comerciale". "TAROM avea patru curse pe zi catre Milano, dintre care trei operate in regim de code-share cu Alitalia. Acum au ramas doar cele trei zboruri cu Alitalia", au precizat sursele citate. Operatorul aerian nu a renuntat insa si la zborul catre Milano, cu plecare de pe aeroportul din Cluj. Pasagerii care calatoresc catre Milano pot alege din ofertele companiilor low cost Blue Air, Carpatair sau MyAir, la preturi mai mici decat cele ale operatorului national, care opereaza pe aeroportul din Bergamo, la 40 de kilometri de Milano.

CURSE ABANDONATE. De-a lungul timpului, TAROM a renuntat la operarea mai multor curse din motive financiare. Desi avioanele zburau de multe ori pline, TAROM le-a considerat nerentabile. Printre primele destinatii abandonate din pricina costurilor prea mari se numara Montreal si Chicago. In 2003, compania a oprit cursele catre Beijing si New York, pentru ca generau pierderi de 25 de milioane de dolari anual. Alte zboruri abandonate au fost cele catre New Delhi si Clacutta. Anul 2004 a fost primul in care TAROM a inregistrat profit. Cel mai greu moment se pare ca a fost in anul 2000, cand compania a avut o "gaura financiara" de circa 62 de milioane de dolari. Treptat, compania s-a redresat, anul urmator volumul pierderilor reducandu-se la 38 de milioane de dolari. In 2002, operatorul aerian a avut pierderi de 25 de milioane de dolari, iar in 2003 - 14,5 milioane USD. In 2004, TAROM a obtinut profit de 12,8 milioane de euro (circa 16 milioane de dolari). In 2005, compania a avut o cifra de afaceri de 222 de milioane de euro si un numar de 2.368 de angajati.

Sindicatul personalului navigant TAROM solicita companiei aeriene sa suspende cursele spre si dinspre Tel Aviv pe perioada desfasurarii ostilitatilor, invocand siguranta pasagerilor si a personalului. In replica, reprezentantii companiei aeriene spun ca nu vor intrerupe cursele catre capitala Israelului, deoarece au primit asigurari de la reprezentantii din Tel Aviv ca nu exista nici un pericol imediat, iar pana in prezent nici o companie aeriana nu si-a intrerupt zborurile in zona.

×
Subiecte în articol: economic milioane milano tarom