x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dăncilă: Sunt în curs 55 de acţiuni cu risc de infringement

Dăncilă: Sunt în curs 55 de acţiuni cu risc de infringement

31 Ian 2018   •   12:14
Dăncilă: Sunt în curs 55 de acţiuni cu risc de infringement

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că în prezent sunt în curs 55 de acţiuni cu risc de infringement împotriva României.

 

"Vom avea astăzi o notă privind stadiul acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor declanşate de către Comisia Europeană împotriva României. În prezent, sunt în curs 55 de acţiuni cu risc de infringement", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că, în fiecare lună, va fi făcută o evaluare pentru a fi dispuse măsurile care ţin de Guvern, scrie agerpres

"Lunar vom avea o astfel de evaluare, astfel încât toate aceste măsuri, care ţin de Guvernul României, să poată să fie rezolvate într-un termen cât mai scurt. O parte dintre acestea vor trebui însă soluţionate de Parlamentul României", a arătat Dăncilă.

Totodată, şefa Guvernului a amintit că marţi a avut "o întâlnire extrem de bună" cu comisarul european Corina Creţu.

"Insist să creştem dimensiunea europeană a guvernării noastre şi să încercăm să folosim la maximum oportunităţile pe care le avem", a mai afirmat Dăncilă.

×